MEMOMED 2017 + Ghid farmacoterapic alopat si homeopat, Editia 23 - 2 VOLUME

Leacuri & Retete Manastiresti nr. 4/ iunie – august 2015

Preț: 8,90 lei
Disponibilitate: în stoc
Anul publicării: 2015

DESCRIERE

Da, e vară şi laboratorul de sănătate al naturii produce din plin! Acum e momentul în care acumulăm energie, sănătate, prospeţime. Acum e ceasul răsfăţului vegetal, al bogăţiei de vitamine, al prospeţimii fără conservanţi. Călugării ştiu asta, ei fiind conectaţi din plin la toate ciclurile anotimpuale. Ei sunt avanpostul nostru în natură, ei sunt farmaciştii „verzi”, tot ei se roagă, tot ei muncesc (mai mult pentru alţii), ei ne şi tratează. Sunt plini de calităţi, dar mai presus de toate sunt altruişti. Nimic pentru ei, totul pentru ceilalţi – chiar dacă au părăsit de bunăvoie lumea. De fiecare dată când aceasta are nevoie de ei, sunt de găsit. Drapaţi în negru, serioşi dar cu zâmbetul pe buze (majoritatea), ei sunt veghea lumii, ei sunt ochiul lucid şi treaz.

Iar noi, cei care mergem prin mânăstiri în căutarea leacului de suflet, găsim adesea şi medicamentul pentru trup – şi vara e chiar anotimpul acestor călătorii şi căutări. Haideţi, aşadar, să ne însuşim cunoştinţele necesare citind revista noastră dragă, iar apoi să plecăm în căutarea leacului necesar. Farmacia verde e deschisă non-stop, cea duhovnicească la fel. Nu uitaţi însă că orice leac, orică tămadă poate avea efecte nedorite dacă nu este urmărit întocmai modul de preparare, cel de administrare, dar şi sfatul unui specialist – care să certifice calitatea remediului şi efectele sale benefice asupra bolnavului. Aşadar, îmbinăm tradiţia din bătrâni cu ştiinţa modernă, căci omul deştept ia din toate cele de folos. Iar vara, mai ales vara, profităm din plin. Să fie vară, deci, pentru toată lumea! Bucurie, sănătate şi duhovnicie din belşug!

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0147 sec