MEMOMED 2017 + Ghid farmacoterapic alopat si homeopat, Editia 23 - 2 VOLUME

Apocalipsa 2012 . Sfârşitul e aproape

Apocalipsa 2012 . Sfârşitul e aproape
Preț: 29,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Autor:
Editura:
Anul publicării: 2009
Pagini: 448
Format: 10,5x18
Categoria: Mister

DESCRIERE

CUTREMURE DEVASTATOARE...
TSUNAMI CUM NU S-AU MAI VĂZUT...
URAGANE DE CATEGORIA A CINCEA...
ÎNCĂLZIRE GLOBALĂ...

2012: moment de cotitură în istoria omenirii.
Cât de aproape suntem de cataclismul care ar putea schimba faţa Pământului?


În prima zi a cursului scriitorilor în devenire, profesorul ne-a spus că arta de a scrie presupune să jonglezi cu emoţiile – să le portretizezi, să le susciţi, să le dezvălui, să le redai cu sinceritate. Eu am ridicat două degete şi am bâiguit ceva în sensul că, după părerea mea, emoţiile nu-s decât un detaliu şi că lucrul cu adevărat important este altul – dacă rămâne cineva în viaţă pentru a mai putea avea vreo emoţie sau nu. Fericire, tristeţe, mânie, timiditate, profunde sau superficiale, împărtăşite cu cineva drag ori clocotind în suflet – toate-s foarte interesante, dar de o importanţă redusă în comparaţie cu, să zicem, eventualitatea de a fi otrăvit mortal sau prăjit la foc iute.
Aşa se face că, atunci când am auzit pentru prima dată că lumea s-ar putea sfârşi în anul 2012, am preluat ideea fără nici o ezitare. Da, numai că nici un ins cu capul pe umeri nu crede că vine cu adevărat sfârşitul lumii. Asta-i una dintre acele nerozii pe care, de obicei, le susţin oamenii care împart pe stradă broşurele cu multe semne de exclamare în text. Teoretic, fireşte, lumea trebuie să explodeze, să îngheţe, să se sfărâme – să piară într-un fel sau altul într-o zi, dar ziua aceea o să fie cândva, peste miliarde şi miliarde de ani, nu-i aşa? Şi cine ştie, poate că până atunci ne vom fi mutat pe o altă planetă ori vom fi inventat un antidot pentru trecerea timpului. Dar din punct de vedere practic, imposibila idee a sfârşitului lumii este folosită în general pentru a pune lucrurile într-o perspectivă corectă - de pildă „doar n-o veni sfârşitul lumii dacă nu-ţi vei lua azi pantalonii de la spălătorie”.
Există o serie nesfâşită de scenarii ale sfârşitului, de la butonul roşu apăsat de vreun Hitler/bin Laden/Pol Pot la un asteroid mare cât Everestul strivind Pământul ca pe un măr sau la Dumnezeu. Atotputernicul zicând că i-a fost deja de-ajuns. Dar nu e nevoie ca planeta să se dezintegreze sau ca toţi locuitorii ei să piară pentru ca lumea să ia sfârşit – ori pe aproape. Dacă civilizaţia aşa cum o cunoaştem astăzi, această magnifică entitate socială, politică şi culturală în plin avânt, ar fi afectată într-o asemenea măsură încât evoluţia să-i fie stopată, dacă relaţiile fireşti dintre naţiuni ar fi întrerupte, dacă un procent considerabil al populaţiei ar muri, iar pe supravieţuitori i-ar aştepta un viitor de groază – tot ar fi suficient.
De la începutul anilor 1990 m-am implicat în activităţile unei companii care şi-a propus să salveze lumea de pericolul autootrăvirii. Aerospace Consulting Corporation (AC2), al cărei preşedinte sunt în prezent, a cerşit, a împrumutat şi a stors din piatră seacă circa 10 milioane de dolari pentru a construi Dezintegratorul Plasmatic Vulcan – patent USA # 7026570 B2 – Un cuptor portabil de ultraînaltă temperatură menit să distrugă complet reziduurile de mare toxicitate, printre care – dar nu numai – armele chimice şi biologice letale care nu pot fi altfel anihilate. Când va fi gata, Vulcan va consta într-un tub lung de cincizeci de metri cu un braţ robotic la un capăt. Braţul va putea prinde un recipient de 200 de litri cu reziduuri periculoase nenucleare, îi va testa conţinutul pentru a pregăti condiţiile necesare, îi va îndesa în tub, iar aceasta se va încălzi pînă la 10 000 de grade Celsius şi va aneantiza recipientul cu tot ce-i în el: gata cu reziduurile toxice.
Spaţiul destinat birourilor a fost totdeauna mai mult decât suficient în Laboratorul de Aspiraţie Toxicologică din cadrul Bazei Aeriene Kirtland in Albuquerque, New Mexico. Aproape pe gratis, compania noastră şi-a înjghebat acolo un sediu frumuşel, cu nelipsita cafenea alături, în clădirea aflată dincolo de cuştile cu cei o sută de câini identici. Ce-i drept, naveta este un chin. După ce treci de diverse puncte de securitate, trebuie să ocoleşti pe după Centrul de Testare a Pulsului Electromagnetic (EMP) – o uriaşă platformă din lemn fără un singur cui sau şurub metalic, pe care cei de acolo aşază, să zicem, un jumbo jet 747 special ecranat şi-l bombardează cu radiaţie electromagnetică, pentru a vedea dacă instrumentele de bord rezistă sau nu. La rând vine apoi Laboratorul de Topire cu Laser; nimeni n-a vrut vreodată să-mi spună şi mie ce topesc acolo. După el urmează kilometri întregi de silozuri cu rachete balistice intercontinentale (RBI), săpate în coasta dealurilor. Tentaţia de a trece pe lângă ele în viteză trebuie refuzată, fiindcă zona acesta a bazei este supusă unui consemn strict: conducătorul oricărui vehicul care încalcă limita de viteză de 45 de kilometri pe oră sau orice altă regulă de circulaţie este împuşcat.
În decursul ultimilor cinci ani am primit o considerabilă susţienere morală şi materială din partea Bazei Aeriene Kirtland, aflată în suborodinea Departamentului Apărării, şi a Laboratoarelor Naţionale Sandia, instituţie a Departamentului Energiei ce răspunde, printre altele, de construirea şi întreţinerea tutuor focoaselor nucleare din Statele Unite ale Americii.
Şi fiindcă tot a venit vorba, nici AC2, Baza Aeriană Kirtland, Laboratoarele Sandia şi nici vreunul dintre angajaţii sau colaboratorii lor nu şi-au exprimat poziţia cu privire la previziunile despre anul 2012.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.026 sec