MEMOMED 2017 + Ghid farmacoterapic alopat si homeopat, Editia 23 - 2 VOLUME

Calea desavarsirii (Rabindranath Tagore)

DESCRIERE

Calea desavarsirii (Rabindranath Tagore)

PROBLEMA RÂULUI

Când ne întrebam de ce exista râul în lume, e ca şi cum ne-am întreba de ce exista imperfecţiunea, sau cu alte cuvinte, de ce există în genere, făptura.

Trebuie să socotim ca de la sine înţeles că acest lucru n-ar putea fi altfel, că fiecare făptură trebuie să se dezvolte progresiv şi deci să fie veşnic imperfectă şi că e de prisos să ne întrebăm de ce existăm.

Intrebarea noastră ar putea, dimpotrivă, să sune astfel: Oare această imperfecţiune; adevărul ultim, este răul suprem? Fluviul are margini, ţărmurile lui, dar numai din ţărmuri formez fluviul? Sau simt ţărmurile tot ce se poate spune despre fluviu? Aceste margini nu-i împing apele mai departe?

Fluviul lumii are şi el marginile, altfel n-ar putea fi, dar înţelesul pentru sensul existenţei lui nu stă în marginile ce-l îngrădesc, ci în cursul lui care aspira la desăvârşire.

Nici o mirare câ există în lume piedici şi suferinţe; minunea e câ există lege şi ordine, frumuseţe şi bucurie, bine şi iubire. Ideea de Dumnezeu, pe care omul o are în spiritul lui, e minunea minunilor.

In profunzimea lui lăuntrică, a cunoscut cl ceea ce pare nedesâvârşit, e descoperirea Desăvârşitului; ca omul care, având ureche pentru muzică, aude cântecul în întregimea lui, pe când, de fapt, el nu ascultă decât o succesiune de tonuri.

Omul a descoperit marele adevăr paradoxal că mărginitul nu e captiv în gamiţele lui, ci curge necontenit mai departe şi în orice moment lasă în urmă ceva din mărginirea lui. Da, nedesăvârşirea nu e negaţia desăvârşirii, ci desăvârşire care iese fragment cu fragment la lumină, finitul nu e contrastul infinitului, ci infinit ce se manifestă în cuprinsul graniţelor.

Durerea, care e sentimentul mărginirii noastre, nu e ceva consistent în viaţa noastră. Ea nu are un scop în sine, ca bucuria. Când o întâlnim, ştim ca nu-i durabilă în creaţiune. Ea e ceea ce este eroarea în viaţa intelectuală.

Dacă privim istoria ştiinţei naturale în evoluţia ei, vedem numai o ţesătură de greşeli pe care ea le-a pus în circulaţie în diferite timpuri. Şi totuşi nimeni nu va crede serios câ ştiinţa naturală e numai o metodă perfectă de a răspândi erori.

Pătrunderea treptată spre adevăr este esenţialul în istoria ştiinţei naturale, iar nu erorile ei nenumărate. După natura ei, greşeala n-are un sediu statornic, ea trebuie să corespundâ necontenit adevărului; ca un vagabond care trebuie să-şi, părăsească locuinţa îndată ce nu şi-a achitat socoteala.

…………

…când fiinţa naturală adună fapte ca să ilustreze lupta pentru existenţă care se dă în imperiul vieţii, evocă în cadrul minţii noastre o imagine despre natură, arătând-o ca o fiară însetată de sânge. Dar noi dăm acestor acţiuni spirituale culori şi forme de durată care, prin natura lor, sunt fugitive.

E ca şi cum am vrea să mărim greutatea aerului pe fiecare centimetru pătrat a corpului nostru, ca să dovedim greutatea lui zdrobitoare. Totuşi, orice greutate îşi are contrabalansul ei, astfel ne purtăm cu uşurinţă sarcina.

Şi tot astfel lupta pentru existenţă în natură îşi are contrabalansul: de o parte există dragostea de copii şi de prieteni şi cealaltă jertfirea de sine, născută din iubire, şi iubirea aceasta este elementul pozitiv în viaţă.

Dacă ne vom îndrepta întreaga atenţie asupra morţii, lumea va părea o uriaşă casă mortuară, dar gândul morţii are asupra spiritului nostru cea mai neânsemnată influenţă. Nu fiindcă moartea ar însemna mai puţin, ci fiindcă ea e latura ne-gativă a vieţii.

Viaţa în întregul ei nu ia moartea în serios. Ea râde şi cântă, zideşte, adună comori şi iubeşte - în ciuda morţii. Numai când considerăm moartea în cazuri izolate ne încremeneşte deşertăciunea ei. Pierdem atunci din vedere întregul vieţii, din care moartea e numai o parte.

E cum am privi o bucată de stofa prin microscop. Ea ne apare ca o plasă; ne uităm prin găurile ei larg deschise şi parcă simţim frigul prin ele. Dar de fapt, moartea nu-i ultima realitate. Ea pare neagră cum aerul pare albastru; dar nu colorează existenţa, cum nici aerul nu colorează pasarea ce-1 străbate în zbor...


CUPRINS:

Rabindanath Tagore
Prefaţa autorului

Cap. I Legătura individului cu Universul
Cap. II Conştiinţa sufletului
Cap. III Problema răului
Cap. IV Problema eului
Cap. V Desăvârşirea în iubire
Cap. VI Desăvârşirea în muncă
Cap. VII Realizarea frumuseţii
Cap. VIII Realizarea infinitului

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.022 sec