Calea transformarii (Etienne Perrot)

Pe calea individuării lui Etienne, Jung a fost tot timpul prezent, după cum putem constata în toate cărțile lui. Iată ce spune la un moment dat: „Jung m-a salvat de unicitate și de stranietate, deci de nebunie, inserându-mă într-o comunitate istorică… Am simțit acolo (în textul lui Jung consacrat misterelor florii de aur) o înrudire cu care puteam face legătura“.

Trebuie să menționez că nu a fost o relație lipsită de ambiguități, pentru că filiația interioară pe care o resimțea față de tatăl spiritual a fost, așa cum era de așteptat, profund tulburătoare.

Ceea ce e important însă, într-un parcurs complicat, periculos și obscur, este că după 7 ani de criză – un ciclu psihic complet de transformare – s-au risipit toate îndoielile față de „anvergura și imensitatea“ căii propuse de Jung, care nu este propriu–zis calea lui Jung, ci, de fi ecare dată, a celui care îndrăznește să calce pe ea: „Calea îmi este autohtonă, originală și completă“.

Care este esența acestei căi?

O să mă exprim, poate, destul de abrupt pentru cineva nefamiliarizat cu lecturile pe care le propunem noi în Colecția Philemon: este vorba despre ceea ce alchimiștii denumesc „moartea mistică“.

Iată cum descrie, în câteva cuvinte, Étienne, moartea lui mistică: „M-am aruncat în inconștient și în fundul abisului în care m-am trezit, am intuit aceasta: Vechea lume a murit și eu odată cu ea. Nu mai există decât o singură soluție: resurecția, adică trecerea la viața divină“.

Moartea mistică presupune trecerea prin foc, transformarea în torță vie a candidatului care se vrea eliberat, devorarea de către fl ăcările incendiului interior.

Dacă se pierde credința în sensul acestui proces, el eșuează, dar dacă alegerea de a te transforma rezistă, candidatul acestei mari inițieri va primi anunțul vindecării (al autorealizării, al totalității), ca pe o bună vestire...