Codul de procedură civilă şi 12 legi uzuale - actualizat 10 ian. 2010

DESCRIERE
Lucrarea cuprinde textul Codului de procedură civilă, incluzând toate actele normative în vigoare apărute până la data de 10 ianuarie 2010, prin care s-au modificat, completat sau abrogat, expres sau implicit, dispoziţii din Cod.
Pe lângă deciziile Curţii Constituţionale de admitere a excepţiilor de neconstituţionalitate, au fost reproduse în extras şi ultimele decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, pronunţate în recursuri în interesul legii.
De asemenea, sunt redate, integral sau în extras, doisprezece dintre cele mai uzuale acte normative care întregesc cadrul legal al procedurii civile, reglemetări privind: somaţia de plată, medierea, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, organizarea judiciară, taxele de timbru şi timbrul judiciar etc.
Prezenta ediţie cuprinde modificările şi completările aduse Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator prin Legea nr. 370/2009 (M. Of. nr. 831 din 3 decembrie 2010), dintre care cele mai importante se referă la: redefinirea instituţiei medierii, modificarea condiţiilor în care se poate dobândi calitatea de mediator şi instituirea obligaţiei organelor judiciare şi arbitrale de a îndruma părţile să recurgă la procedura medierii în vederea soluţionării conflictului dintre ele.
Cartea este însoţită de un index alfabetic detaliat, întocmit atât pentru Cod, cât şi pentru legile uzuale.
Data: 18.01.2010
400 pagini

Telefon
-Mobil: 0726600329
RECENZII