MEMOMED 2017 + Ghid farmacoterapic alopat si homeopat, Editia 23 - 2 VOLUME

Codul de procedura penala si 5 legi uzualeactualizat 5 aprilie 2012

Codul de procedura penala si 5 legi uzualeactualizat 5 aprilie 2012
Preț: 15,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Autor:
Editura:
Anul publicării: 2012
Categoria: Penal

DESCRIERE

Data aparitiei: 11 Aprilie 2012


Cea de-a 16-a editie a lucrarii, actualizata la data de 5 aprilie 2012, contine textul Codului de procedura penala cu ultimele modificari si completari aduse prin Legea nr. 28/2012 (M. Of. nr. 189 din 22 martie 2012), insotit de recursurile in interesul legii in materie si decizii ale Curtii Constitutionale, precum si trimiteri la legislatia speciala.

De asemenea, lucrarea cuprinde si 5 legi uzuale referitoare la:
– organizarea si functionarea D.N.A. (O.U.G. nr. 43/2002);
– organizarea si functionarea D.I.I.C.O.T. (Legea nr. 508/2004);
– organizarea si functionarea politiei judiciare (Legea nr. 364/2004);
– executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal (Legea nr. 275/2006);
– cooperarea judiciara internationala in materie penala (Legea nr. 302/2004, republicata).


III • CP
Cuprins general
Codul de procedură penală ___________________________ 1
Index _________________________________________ 257
1. O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională
Anticorupţie __________________________________________ 265
2. Legea nr. 508/2004 privind înfi inţarea, organizarea şi
funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de
Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată
şi Terorism __________________________________________ 281
3. Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea
poliţiei judiciare _______________________________________ 298
4. Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor
şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal _________________________________ 301
5. Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală __________________________ 341


7 • CPP
PARTEA GENERALĂ
Titlul I. Regulile de bază şi acţiunile
în procesul penal
Capitolul I. Scopul şi regulile de bază
ale procesului penal
Art. 1. Scopul procesului penal. (1) Procesul penal are ca scop
constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni,
astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fi e pedepsită potrivit
vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată să nu fi e trasă la răspundere
penală.
(2) Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept,
la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea
infracţiunilor, precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor.
Art. 2. Legalitatea şi ofi cialitatea procesului penal. (1) Procesul
penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii,
potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.
(2) Actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc din
ofi ciu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.
Notă. A se vedea şi art. 124 – „Înfăptuirea justiţiei” şi art. 126 – „Instanţele judecătoreşti”
din Constituţie.
Art. 3. Afl area adevărului. În desfăşurarea procesului penal trebuie să
se asigure afl area adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei,
precum şi cu privire la persoana făptuitorului.
Art. 4. Rolul activ. Organele de urmărire penală şi instanţele de judecată
sunt obligate să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal.
Notă. A se vedea şi infra, art. 202 – „Rolul activ al organului de urmărire penală”
şi art. 287 – „Îndatoririle instanţei de judecată” din Codul de procedură penală.
Art. 5. Garantarea libertăţii persoanei. (1) În tot cursul procesului
penal este garantată libertatea persoanei.
(2)[1] Nicio persoană nu poate fi reţinută, arestată sau privată de libertate
în alt mod şi nici nu poate fi supusă vreunei forme de restrângere a
libertăţii decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
[1] Alin. (2)-(4) ale art. 5 sunt reproduse astfel cum au fost modifi cate prin art. I pct. 1
din Legea nr. 281/2003.
CPP • 8
(3) Dacă cel împotriva căruia s-a luat măsura arestării preventive sau
s-a dispus internarea medicală ori o măsură de restrângere a libertăţii consideră
că aceasta este ilegală, are dreptul, în tot cursul procesului penal,
să se adreseze instanţei competente, potrivit legii.
(4) Orice persoană care a fost, în cursul procesului penal, privată de
libertate sau căreia i s-a restrâns libertatea, ilegal sau pe nedrept, are dreptul
la repararea pagubei suferite, în condiţiile prevăzute de lege.
(5) În tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv
poate cere punerea în libertate provizorie, sub control judiciar sau
pe cauţiune.
Notă. A se vedea şi: √ art. 23 – „Libertatea individuală” din Constituţie; √ art. 5
parag. 1 – „Dreptul la libertate şi la siguranţă” din Convenţia europeană a drepturilor
omului; √ art. 6 – „Dreptul la libertate şi la siguranţă” din Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene.
Art. 51. Respectarea demnităţii umane. Orice persoană care se afl ă
în curs de urmărire penală sau de judecată trebuie tratată cu respectarea
demnităţii umane. Supunerea acesteia la tortură sau la tratamente cu cruzime,
inumane ori degradante este pedepsită prin lege.
Notă. 1. A se vedea şi: √ art. 22 alin. (2) – „Dreptul la viaţă şi la integritate
fi zică şi psihică” din Constituţie; √ art. 3 – „Interzicerea torturii” din Convenţia
europeană a drepturilor omului; √ art. 1 – „Demnitatea umană” şi art. 4 – „Interzicerea
torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante” din
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
2. A se vedea şi art. 266 – „Arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă”, art. 267 –
„Supunerea la rele tratamente” şi art. 2671 – „Tortura” din Codul penal.
Art. 52.[1] Prezumţia de nevinovăţie. Orice persoană este considerată
nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală defi -
nitivă.
Notă. A se vedea şi: √ art. 23 alin. (11) din Constituţie; √ art. 6 parag. 2 –
„Dreptul la un proces echitabil” din Convenţia europeană a drepturilor omului;
√ art. 48 alin. (1) – „Prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare” din Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Art. 6. Garantarea dreptului de apărare. (1) Dreptul de apărare este
garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului
penal.
(2) În cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure
părţilor dep lina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute
de lege şi să administreze probele necesare în apărare.
[1] Art. 52 a fost introdus prin art. I pct. 2 din Legea nr. 281/2003.
Art. 51-6
9 • CPP
(3)[1] Organele judiciare au obligaţia să-l încunoştinţeze, de îndată şi
mai înainte de a-l audia, pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru
care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia şi să-i asigure posibilitatea
pregătirii şi exercitării apărării.
(4) Orice parte are dreptul să fi e asistată de apărător în tot cursul procesului
penal.
(5) Organele judiciare au obligaţia să încunoştinţeze pe învinuit sau
inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat
de un apărător, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare.
În condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege, organele judiciare sunt
obligate să ia măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a învinuitului sau
inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales.
Notă. A se vedea şi: √ art. 24 – „Dreptul la apărare” din Constituţie; √ art. 6
parag. 3 lit. b)-c) – „Dreptul la un proces echitabil” din Convenţia europeană a
drepturilor omului; √ art. 48 alin. (2) – „Prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la
apărare” din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Recurs în interesul legii. Prin Decizia nr. XXVII/2007 (M. Of. nr. 772 din 14
noiembrie 2007), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a admis
recursul în interesul legii declarat de către procurorul general al Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit că:
„Asistenţa juridică acordată în procesul penal unui inculpat sau învinuit de o
persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995,
modifi cată şi completată prin Legea nr. 255/2004, echivalează cu lipsa de
apărare a acestuia”.
Art. 7.[2] Limba în care se desfăşoară procesul penal. (1) În procesul
penal procedura judiciară se desfăşoară în limba română.
(2) În faţa organelor judiciare se asigură părţilor şi altor persoane chemate
în proces folosirea limbii materne, actele procedurale întocmindu-se
în limba română.
Notă. A se vedea şi art. 128 alin. (1)-(3) – „Folosirea limbii materne şi a interpretului
în justiţie” din Constituţie.
Art. 8.[3] Folosirea limbii ofi ciale prin interpret. Părţilor care nu vorbesc
sau nu înţeleg limba română ori nu se pot exprima li se asigură, în
mod gratuit, posibilitatea de a lua cunoştinţă de piesele dosarului, dreptul
de a vorbi, precum şi dreptul de a pune concluzii în instanţă, prin interpret.
[1] Alin. (3) al art. 6 este reprodus astfel cum a fost modifi cat prin art. I pct. 3 din Legea
nr. 281/2003.
[2] Art. 7 este reprodus astfel cum a fost modifi cat prin art. I pct. 4 din Legea
nr. 281/2003.
[3] Art. 8 este reprodus astfel cum a fost modifi cat prin art. I pct. 5 din Legea
nr. 281/2003.
Art. 7-8
CPP • 10
Notă. A se vedea şi: √ art. 128 alin. (4) – „Folosirea limbii materne şi a interpretului
în justiţie” din Constituţie; √ art. 6 parag. 3 lit. e) – „Dreptul la un proces
echitabil” din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Capitolul II. Acţiunea penală şi acţiunea
civilă în procesul penal
Secţiunea I. Acţiunea penală
Art. 9. Obiectul şi exercitarea acţiunii penale. (1) Acţiunea penală
are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit
infracţiuni.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare prin actul de inculpare prevăzut
de lege.
(3) Acţiunea penală se poate exercita în tot cursul procesului penal.
Art. 10. Cazurile în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii
penale este împiedicată. (1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare,
iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:
a) fapta nu există;
b) fapta nu este prevăzută de legea penală;
b1) fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni;
c) fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat;
d) faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii;
e) există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei;
f) lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau
sesizarea organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege, necesară
pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;
g)[1] a intervenit amnistia, prescripţia ori decesul făptuitorului sau, după
caz, radierea persoanei juridice atunci când are calitatea de făptuitor;
h)[2] a fost retrasă plângerea prealabilă ori părţile s-au împăcat ori a
fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii, în cazul infracţiunilor
pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea
penală.
i) s-a dispus înlocuirea răspunderii penale;
i1)[3] există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
j) există autoritate de lucru judecat. Împiedicarea produce efecte chiar
dacă faptei defi nitiv judecate i s-ar da o altă încadrare juridică.
[1] Lit. g) de la alin. (1) al art. 10 este reprodusă astfel cum a fost modifi cată prin art. I
pct. 1 din Legea nr. 356/2006.
[2] Lit. h) de la alin. (1) al art. 10 este reprodusă astfel cum a fost modifi cată prin
art. XVIII pct. 1 din Legea nr. 202/2010.
[3] Lit. i1) de la alin. (1) al art. 10 a fost introdusă prin art. I pct. 6 din Legea
nr. 281/2003.
Art. 9-10
11 • CPP
(2) În cazul prevăzut la lit. f), acţiunea penală poate fi pusă în mişcare
ulterior în condiţii legale.
Notă. 1. Cu privire la lit. b1) de la alin. (1) al art. 10, a se vedea şi art. 181 – „Faptă
care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni” din Codul penal.
2. Cu privire la lit. e) de la alin. (1) al art. 10, a se vedea Capitolul V – „Cauzele
care înlătură caracterul penal al faptei” (art. 44-51) din Titlul II al Părţii generale
din Codul penal.
3. Cu privire la lit. f)-h) de la alin. (1) al art. 10, a se vedea Titlul VII – „Cauzele
care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării” al Părţii
generale din Codul penal.
4. Cu privire la lit. i) de la alin. (1) al art. 10, a se vedea Titlul IV – „Înlocuirea
răspunderii penale” al Părţii generale din Codul penal.
5. Cu privire la lit. j) de la alin. (1) al art. 10, a se vedea şi: √ art. 4 – „Dreptul
de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori” din Protocolul nr. 7 adiţional la
Convenţia europeană a drepturilor omului; √ art. 50 – „Dreptul de a nu fi judecat
sau condamnat de două ori pentru aceeaşi infracţiune” din Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene.
Recurs în interesul legii. Prin Decizia nr. 12/2008 (M. Of. nr. 866 din 22
decembrie 2008), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a admis
recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la consecinţele modifi cării (în
sensul majorării) preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior,
în cazul infracţiunilor ce aduc atingere fondului forestier, şi a stabilit că:
„Modifi carea, în sensul majorării preţului mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior, intervenită ulterior comiterii faptei, conduce, în cazul infracţiunilor
ce aduc atingere fondului forestier, la lipsa unuia dintre elementele
constitutive ale infracţiunii, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. d) din
Codul de procedură penală”.
Art. 11. Clasarea, scoaterea de sub urmărire, încetarea urmăririi
penale, achitarea şi încetarea procesului penal. Când se constată existenţa
vreunuia din cazurile prevăzute în art. 10:
1. În cursul urmăririi penale procurorul, la propunerea organului de cercetare
penală sau din ofi ciu, dispune:
a) clasarea, când nu există învinuit în cauză;
b) scoaterea de sub urmărire, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e),
când există învinuit sau inculpat în cauză;
c)[1] încetarea urmăririi penale, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-h),
i1) şi j), când există învinuit sau inculpat în cauză.
2. În cursul judecăţii instanţa pronunţă:
a) achitarea în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e);
b) încetarea procesului penal în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-j).
[1] Lit. c) de la pct. 1 al art. 11 este reprodusă astfel cum a fost modifi cată prin art. I
pct. 2 din Legea nr. 356/2006.
Art. 11
CPP • 12
Recurs în interesul legii. Prin Decizia nr. XXVII/2006 (M. Of. nr. 190 din 20
martie 2007) cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la
art. 10 alin. (1) lit. h) teza a II-a din Codul de procedură penală, referitoare la
exprimarea acordului de voinţă al părţilor de a se împăca, în cazurile prevăzute
de lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a statuat:
„Încetarea procesului penal în cazul infracţiunilor pentru care împăcarea părţilor
înlătură răspunderea penală poate fi dispusă de instanţă numai atunci când
aceasta constată nemijlocit acordul de voinţă al inculpatului şi al persoanei
vătămate de a se împăca total, necondiţionat şi defi nitiv, exprimat în şedinţa de
judecată de aceste părţi, personal sau prin persoane cu mandat special, ori prin
înscrisuri autentice”.
Art. 12. Sesizarea altor organe decât cele judiciare. În cazurile arătate
în art. 10 lit. b), d) şi e), procurorul care dispune clasarea sau scoaterea
de sub urmărire, ori instanţa de judecată care pronunţă achitarea, dacă
apreciază că fapta ar putea atrage măsuri ori sancţiuni altele decât cele
prevăzute de legea penală, sesizează organul competent.
Art. 13. Continuarea procesului penal în caz de amnistie, prescripţie
sau retragere a plângerii prealabile ori de existenţă a unei cauze de
nepedepsire[1]. (1)[2] În caz de amnistie, prescripţie sau retragere a plângerii
prealabile, precum şi în cazul existenţei unei cauze de nepedepsire,
învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.
(2) Dacă se constată vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e),
procurorul dispune scoaterea de sub urmărire, iar instanţa de judecată pronunţă
achitarea.
(3)[3] Dacă nu se constată vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 10
alin. (1) lit. a)-e), procurorul dispune încetarea urmăririi penale, cu excepţia
cazului prevăzut în art. 10 alin. (1) lit. i), iar instanţa de judecată pronunţă
încetarea procesului penal.
Secţiunea II. Acţiunea civilă
Art. 14. Obiectul şi exercitarea acţiunii civile. (1) Acţiunea civilă are
ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile
civilmente.
(2) Acţiunea civilă poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului
penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă.
(3) Repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile:
[1] Denumirea marginală a art. 13 este reprodusă astfel cum a fost modifi cată prin
art. I pct. 7 din Legea nr. 281/2003.
[2] Alin. (1) al art. 13 este reprodus astfel cum a fost modifi cat prin art. I pct. 7 din
Legea nr. 281/2003.
[3] Alin. (3) al art. 13 este reprodus astfel cum a fost modifi cat prin art. I pct. 3 din
Legea nr. 356/2006.
Art. 12-14
13 • CPP
a) în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare
săvârşirii infracţiunii, prin desfi inţarea totală ori parţială a unui înscris şi prin
orice alt mijloc de reparare;
b) prin plata unei despăgubiri băneşti, în măsura în care repararea în
natură nu este cu putinţă.
(4) De asemenea, se acordă despăgubiri băneşti pentru folosul de care
a fost lipsită partea civilă.
(5)[1] Acţiunea civilă poate avea ca obiect şi tragerea la răspundere
civilă pentru repararea daunelor morale, - potrivit legii civile.
Recursuri în interesul legii. 1. Prin Decizia nr. I/2004 (M. Of. nr. 404 din 6 mai
2004), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, admiţând recursul în
interesul legii, în aplicarea dispoziţiilor art. 14 din Codul de procedură penală şi
ale art. 998 din Codul civil, a stabilit că:
„Instanţa penală învestită cu judecarea acţiunii penale în cazul infracţiunilor cu
efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă şi de vătămare corporală
din culpă săvârşite de un conducător auto, este învestită să judece acţiunea
civilă, alăturată celei penale prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă,
atât cu privire la pretenţiile formulate în legătură cu decesul victimei sau cu
vătămările corporale suferite, cât şi cu privire la pretenţiile referitoare la bunurile
distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiaşi fapte”.
2. A se vedea Decizia nr. 2/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile
Unite, reprodusă în extras infra, la art. 245.
Art. 15. Constituirea ca parte civilă. (1) Persoana vătămată se poate
constitui parte civilă în contra învinuitului sau inculpatului şi persoanei responsabile
civilmente.
(2) Constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale,
precum şi în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare.
(3) Calitatea de parte civilă a persoanei care a suferit o vătămare prin
infracţiune nu înlătură dreptul acestei persoane de a participa în calitate de
parte vătămată în aceeaşi cauză.
(4) Acţiunea civilă este scutită de taxa de timbru.
Recurs în interesul legii. Prin Decizia nr. 2/2010 (M. Of. nr. 414 din 22 iunie
2010), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a admis recursul în
interesul legii declarat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind stabilirea calităţii de parte vătămată sau
parte civilă în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 46/2008 – Codul silvic,
prin care se aduce atingere fondului forestier proprietate privată a persoanelor
fi zice sau juridice, şi a stabilit că:
„În cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, prin care
se aduce atingere fondului forestier proprietate privată a persoanei fi zice sau
persoanei juridice, calitatea de parte vătămată ori de parte civilă o pot avea atât
ocolul silvic, în calitate de reprezentant al statului, cât şi proprietarul fondului
forestier, cu excepţia situaţiei în care acesta din urmă este subiect activ al
infracţiunii”.
[1] Alin. (5) al art. 14 a fost introdus prin art. I pct. 8 din Legea nr. 281/2003.
Art. 15
CPP • 14
Art. 16. Partea responsabilă civilmente. (1) Introducerea în procesul
penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din
ofi ciu, fi e în cursul urmăririi penale, fi e în faţa instanţei de judecată până la
citirea actului de sesizare.
(2) Persoana responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal
până la terminarea cercetării judecătoreşti la prima instanţă, luând procedura
din stadiul în care se afl ă în momentul intervenţiei.
(3) Partea responsabilă civilmente are, în ce priveşte acţiunea civilă,
toate drepturile pe care legea le prevede pentru învinuit sau inculpat.
Art. 161.[1] Tranzacţia, medierea şi recunoaşterea pretenţiilor civile.
(1) În cursul procesului penal, cu privire la pretenţiile civile, inculpatul,
partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacţie sau
un acord de mediere, potrivit legii.
(2) Inculpatul, cu acordul părţii responsabile civilmente, poate recunoaşte,
în tot sau în parte, pretenţiile părţii civile.
(3) În cazul recunoaşterii pretenţiilor civile, instanţa obligă la despăgubiri
în măsura recunoaşterii. Cu privire la pretenţiile civile nerecunoscute,
pot fi administrate probe.
Notă. A se vedea şi: √ art. 271-273 referitoare la „Hotărârile care consfi nţesc
învoiala părţilor” din Codul de procedură civilă; √ Capitolul VI – „Dispoziţii
speciale privind medierea unor confl icte”, Secţiunea 2 – „Dispoziţii speciale
privind medierea în cauzele penale” din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi
organizarea profesiei de mediator (M. Of. nr. 441 din 22 mai 2006).
Art. 17.[2] Exercitarea din ofi ciu a acţiunii civile. (1) Acţiunea civilă
se porneşte şi se exercită şi din ofi ciu, când cel vătămat este o persoană
lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
(2) În acest scop, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată
va cere persoanei vătămate ca, prin reprezentantul său legal, ori, după
caz, persoanei care îi încuviinţează actele, să prezinte situaţia cu privire la
întinderea pagubei materiale şi a daunelor morale, precum şi date cu privire
la faptele prin care acestea au fost pricinuite.
(3) Instanţa este obligată să se pronunţe din ofi ciu asupra reparării
pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită
parte civilă.
Art. 18. Susţinerea acţiunii civile de către procuror. (1) Procurorul
poate susţine în faţa instanţei acţiunea civilă pornită de persoana vătămată.
[1] Art. 161 a fost introdus prin art. XVIII pct. 2 din Legea nr. 202/2010.
[2] Art. 17 este reprodus astfel cum a fost modifi cat prin art. I pct. 9 din Legea
nr. 281/2003.
Art. 16-18
15 • CPP
(2)[1] Când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu
sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, procurorul, când participă la
judecată, este obligat să susţină interesele civile ale acesteia, chiar dacă
nu este constituită parte civilă.
Notă. A se vedea şi art. 63 lit. d) şi g) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea
judiciară, republicată (M. Of. nr. 827 din 13 septembrie 2005), potrivit căruia
„Ministerul Public exercită, prin procurori, următoarele atribuţii: (...)
d) exercită acţiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege; (...)
g) apără drepturile şi interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub
interdicţie, ale dispăruţilor şi ale altor persoane, în condiţiile legii”.
Art. 19. Acţiunea adresată instanţei civile. (1)[2] Persoana vătămată
care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce
la instanţa civilă acţiune pentru repararea pagubei materiale şi a daunelor
morale pricinuite prin infracţiune.
(2) Judecata în faţa instanţei civile se suspendă până la rezolvarea
defi nitivă a cauzei penale.
(3) De asemenea, poate să pornească acţiune în faţa instanţei civile
persoana vătămată care s-a constituit parte civilă sau pentru care s-a
pornit din ofi ciu acţiunea civilă în procesul penal, dar acesta a fost suspendat.
În caz de reluare a procesului penal, acţiunea introdusă la instanţa
civilă se suspendă.
(4) Persoana vătămată care a pornit acţiunea în faţa instanţei civile
poate să părăsească această instanţă şi să se adreseze organului de
urmărire penal ă sau instanţei de judecată, dacă punerea în mişcare a
acţiu nii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare.
Părăsirea instanţei civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunţat
o hotărâre chiar nedefi nitivă.
Art. 20. Cazuri speciale de rezolvare a acţiunii civile. (1) Persoana
vătămată constituită parte civilă în procesul penal poate să pornească
acţiu ne în faţa instanţei civile, dacă instanţa penală, prin hotărârea rămasă
defi nitivă, a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.
(2)[3] În cazurile în care acţiunea civilă a fost exercitată din ofi ciu, dacă
se constată din probe noi că paguba şi daunele morale nu au fost integral
reparate, diferenţa poate fi cerută pe calea unei acţiuni la instanţa civilă.
(3) De asemenea, persoana vătămată se poate adresa cu acţiune la
instanţa civilă pentru repararea pagubelor materiale şi a daunelor morale
[1] Alin. (2) al art. 18 este reprodus astfel cum a fost modifi cat prin art. I pct. 10 din
Legea nr. 281/2003.
[2] Alin. (1) al art. 19 este reprodus astfel cum a fost modifi cat prin art. I pct. 11 din
Legea nr. 281/2003.
[3] Alin. (2) şi (3) ale art. 20 sunt reproduse astfel cum au fost modifi cate prin art. I
pct. 12 din Legea nr. 281/2003.
Art. 19-20
CPP • 16
care s-au născut ori s-au descoperit după pronunţarea hotărârii penale de
prima instanţă.
Art. 21. Exercitarea acţiunii civile de către sau faţă de succesori.
(1) Acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale în caz de deces
al uneia din părţi, introducându-se în cauză moştenitorii acesteia.
(2)[1] Dacă una dintre părţi este o persoană juridică, în caz de reorganizare
a acesteia se introduc în cauză succesorii în drepturi, iar în caz de
desfi inţare sau de dizolvare se introduc în cauză lichidatorii.
Art. 22. Autoritatea hotărârii penale în civil şi efectele hotărârii
civile în penal. (1) Hotărârea defi nitivă a instanţei penale are autoritate de
lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire
la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.
(2) Hotărârea defi nitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea
civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organului de urmărire
penală şi a instanţei penale, cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei
care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.
Secţiunea III. Părţile în procesul penal
Art. 23. Inculpatul. Persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea
penală este parte în procesul penal şi se numeşte inculpat.
Art. 24. Alte părţi în procesul penal. (1) Persoana care a suferit prin
fapta penală o vătămare fi zică, morală sau materială, dacă participă în procesul
penal, se numeşte parte vătămată.
(2) Persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în cadrul procesului
penal se numeşte parte civilă.
(3) Persoana chemată în procesul penal să răspundă, potrivit legii
civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului, se
numeşte parte responsabilă civilmente.
Recursuri în interesul legii. 1. Prin Decizia nr. I/2005 (M. Of. nr. 503 din 14
iunie 2005), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, admiţând recursul
în interesul legii, în aplicarea dispoziţiilor art. 54 alin. (4) şi ale art. 57 din Legea
nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modifi cările ulterioare,
a stabilit că:
„Societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de
răspundere civilă, iar nu ca parte responsabilă civilmente sau garant al plăţii
despăgubirilor civile”.
Notă. Menţionăm că art. 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările
în România a fost modifi cat, ulterior pronunţării acestei decizii, prin
O.U.G. nr. 61/2005 (M. Of. nr. 562 din 30 iunie 2005), în forma modifi cată a
acestui articol făcându-se referire la „asigurătorul de răspundere civilă”, iar
art. 57 a fost abrogat prin acelaşi act normativ.
[1] Alin. (2) al art. 21 este reprodus astfel cum a fost modifi cat prin art. I pct. 4 din
Legea nr. 356/2006.
Art. 21-24
17 • CPP
2. Prin Decizia nr. 3/2010 (M. Of. nr. 866 din 23 decembrie 2010), Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a admis recursul în interesul legii declarat
de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 251 din Legea
nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu
modifi cările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 24 din Codul de
procedură penală, a stabilit că:
„În procesul penal, Fondul de protecţie a victimelor străzii are calitatea de parte
responsabilă civilmente şi poate fi obligat singur, iar nu în solidar cu inculpatul, la
plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule
neasigurate”.
Art. 24
CPP • 18
Titlul II. Competenţa
Capitolul I. Felurile competenţei
Secţiunea I. Competenţa după materie
şi după calitatea persoanei
Notă. A se vedea şi dispoziţiile tranzitorii privitoare la competenţă cuprinse în
art. III alin. (2) şi (3) din Legea nr. 356/2006, precum şi cele din art. XXIV
alin. (2) şi (3) din Legea nr. 202/2010, infra, la Dispoziţiile tranzitorii cuprinse în
actele de modifi care a Codului de procedură penală.
Art. 25. Competenţa judecătoriei. (1) Judecătoria judecă în primă
instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa
altor instanţe.
(2)[1] Judecătoria soluţionează şi alte cazuri anume prevăzute de lege.
Notă. Pentru infracţiuni prevăzute în legi speciale a căror judecată în primă
instanţă revine judecătoriei, a se vedea art. 36 din Legea nr. 191/2003 privind
infracţiunile la regimul transportului naval (M. Of. nr. 332 din 16 mai 2003).
Art. 26.[2] Competenţa tribunalului militar. Tribunalul militar:
1. judecă în primă instanţă:
a) infracţiunile prevăzute în art. 331-352 din Codul penal, precum şi
alte infracţiuni săvârşite în legătură cu îndatoririle de serviciu, comise de
militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepţia celor date în competenţa
altor instanţe;
b)[3] abrogată;
2. judecă şi soluţionează şi alte cauze anume prevăzute de lege.
Art. 27. Competenţa tribunalului. Tribunalul:
1. judecă în primă instanţă:
a)[4] infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 174-177, art. 179,
art. 189 alin. (3)-(5), art. 197 alin. (3), art. 211 alin. (3), art. 212 alin. (3),
art. 215 alin. (5), art. 254, art. 255, art. 257, art. 266-270, art. 2791, art. 312
şi art. 317, precum şi infracţiunea de contrabandă, dacă a avut ca obiect
arme, muniţii sau materii explozive ori radioactive;
[1] Alin. (2) al art. 25 a fost introdus prin art. I pct. 13 din Legea nr. 281/2003.
[2] Art. 26 este reprodus astfel cum a fost modifi cat prin art. I pct. 14 din Legea
nr. 281/2003.
[3] Lit. b) de la pct. 1 al art. 26 a fost abrogată prin art. I pct. 5 din Legea nr. 356/2006.
[4] Lit. a) şi b) de la pct. 1 al art. 27 sunt reproduse astfel cum au fost modifi cate prin
art. I pct. 6 din Legea nr. 356/2006.
Art. 281
19 • CPP
b) infracţiunile săvârşite cu intenţie, care au avut ca urmare moartea
sau sinuciderea victimei;
c)[1] abrogată;
d)[2] infracţiunile privind trafi cul şi consumul ilicit de droguri;
e) infracţiunea de bancrută frauduloasă, dacă fapta priveşte sistemul
bancar;
e1)[3] infracţiunile de spălare a banilor şi infracţiunile de evaziune fi scală
prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea
evaziunii fi scale, cu modifi cările ulterioare;
f) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
2.[4] abrogat;
3.[5] ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva sentinţelor pronunţate
de judecătorii privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare
a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate,
precum şi recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii
în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii,
a hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia executării
hotărârilor penale sau a reabilitării, precum şi în alte cazuri anume prevăzute
de lege;
4.[6] soluţionează confl ictele de competenţă ivite între judecătoriile din
circumscripţia sa, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.
Notă. Pentru alte infracţiuni prevăzute în legi speciale a căror judecată în primă
instanţă revine tribunalului, a se vedea: √ art. 59 alin. (2) din Legea nr. 56/1997
pentru aplicarea prevederilor Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii,
stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acest ora, republicată
(M. Of. nr. 116 din 10 februarie 2004); √ art. 21 din Legea nr. 678/2001 privind
prevenirea şi combaterea trafi cului de persoane (M. Of. nr. 783 din 11 decembrie
2001); √ art. 29 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic,
republicată (M. Of. nr. 959 din 29 noiembrie 2006); √ art. 11 din Legea
nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate (M. Of.
nr. 50 din 29 ianuarie 2003); √ art. 37 din Legea nr. 191/2003 privind infracţiunile
la regimul transportului naval (M. Of. nr. 332 din 16 mai 2003); √ art. 148 din
Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei (M. Of. nr. 359 din 21 aprilie
2006).
De asemenea, a se vedea şi art. 27 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 218/2002 privind
organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române (M. Of. nr. 305 din 9 mai 2002)
[1] Lit. c) de la pct. 1 al art. 27 a fost abrogată prin art. I pct. 7 din Legea nr. 356/2006.
[2] Lit. d) de la pct. 1 al art. 27 este reprodusă astfel cum a fost modifi cată prin
art. XVIII pct. 3 din Legea nr. 202/2010.
[3] Lit. e1) de la pct. 1 al art. 27 este reprodusă astfel cum a fost modifi cată prin
art. XVIII pct. 3 din Legea nr. 202/2010.
[4] Pct. 2 al art. 27 a fost abrogat prin art. XVIII pct. 4 din Legea nr. 202/2010.
[5] Pct. 3 al art. 27 este reprodus astfel cum a fost modifi cat prin art. XVIII pct. 5 din
Legea nr. 202/2010.
[6] Pct. 4 de la art. 27 este reprodus astfel cum a fost modifi cat prin art. I pct. 15 din
Legea nr. 281/2003.
Art. 27
CPP • 20
referitor la infracţiunile săvârşite de poliţiştii care au calitatea de organe de
cercetare ale poliţiei judiciare.
Art. 28.[1] Competenţa tribunalului militar teritorial. Tribunalul militar
teritorial:
1. judecă în primă instanţă:
a)[2] infracţiunile menţionate în art. 27 pct. 1 lit. a)-e1), săvârşite în legătură
cu îndatoririle de serviciu, de militari până la gradul de colonel inclusiv;
b) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
2.[3] abrogat;
3.[4] ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva sentinţelor pronunţate
de tribunalele militare privind infracţiunile pentru care punerea în
mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate,
precum şi recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de tribunalul
militar în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a
măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunţate de tribunalul militar
în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum şi în alte
cazuri anume prevăzute de lege;
4. soluţionează confl ictele de competenţă ivite între tribunalele militare
din circumscripţia sa, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.
Art. 281. Competenţa Curţii de Apel. Curtea de Apel:
1. judecă în primă instanţă:
a)[5] infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 155-173 şi infracţiunile
privind siguranţa naţională a României prevăzute în legi speciale;
a1)[6] infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 2531, art. 273-276
când s-a produs o catastrofă de cale ferată şi art. 356-361;
b)[7] infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi
de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe,
precum şi de avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti şi de controlorii
fi nanciari ai Curţii de Conturi;
[1] Art. 28 este reprodus astfel cum a fost modifi cat prin art. I pct. 16 din Legea
nr. 281/2003.
[2] Lit. a) de la pct. 1 al art. 28 este reprodusă astfel cum a fost modifi cată prin art. I
pct. 9 din Legea nr. 356/2006.
[3] Pct. 2 al art. 28 a fost abrogat prin art. XVIII pct. 6 din Legea nr. 202/2010.
[4] Pct. 3 al art. 28 este reprodus astfel cum a fost modifi cat prin art. XVIII pct. 7 din
Legea nr. 202/2010.
[5] Lit. a) de la pct. 1 al art. 281 este reprodusă astfel cum a fost modifi cată prin art. I
pct. 11 din Legea nr. 356/2006.
[6] Lit. a1) de la pct. 1 al art. 281 a fost introdusă prin art. I pct. 12 din Legea
nr. 356/2006.
[7] Lit. b) de la pct. 1 al art. 281 este reprodusă astfel cum a fost modifi cată prin
art. unic din Legea nr. 79/2007.
Art. 28-281
21 • CPP
b1)[1] infracţiunile săvârşite de şefi i cultelor religioase organizate în condiţiile
legii şi de ceilalţi membri ai înaltului cler, care au cel puţin rangul de
arhiereu sau echivalent al acestuia;
b2) infracţiunile săvârşite de magistraţii asistenţi de la Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de
Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe;
b3) infracţiunile săvârşite de membrii Curţii de Conturi, de preşedintele
Consiliului Legislativ şi de Avocatul Poporului;
c)[2] abrogată;
d) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
e)-f)[3] abrogate;
2. ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate
în primă instanţă de tribunale;
3.[4] ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor
penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă, cu excepţia celor date în
competenţa tribunalului, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;
4.[5] soluţionează confl ictele de competenţă ivite între tribunale sau între
judecătorii şi tribunale din circ umscripţia sa ori între judecătorii din circumscripţia
unor tribunale diferite afl ate în circumscripţia Curţii, precum şi alte
cazuri anume prevăzute de lege;
5.[6] soluţionează cererile prin care s-a solicitat extrădarea sau transferul
persoanelor condamnate în străinătate.
Notă. Pentru alte infracţiuni prevăzute în legi speciale a căror judecată în primă
instanţă revine curţii de apel, a se vedea: √ art. 112 din O.G. nr. 29/1997 – Codul
aerian civil, republicată (M. Of. nr. 45 din 26 ianuarie 2001); √ art. 40 din Legea
nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului (M. Of. nr. 1161 din
8 decembrie 2004).
De asemenea, a se vedea şi: √ art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002
privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române (M. Of. nr. 305 din 9 mai
2002) referitor la infracţiunile săvârşite de poliţiştii care au calitatea de organe de
cercetare ale poliţiei judiciare; √ art. 42 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea
judiciară internaţională în materie penală, republicată (M. Of. nr. 377 din 31 mai
2011), referitor la competenţa curţii de apel în procedura judiciară de extrădare.
Art. 282. Competenţa Curţii Militare de Apel. Curtea Militară de Apel:
1. judecă în primă instanţă:
[1] Lit. b1)-b3) de la pct. 1 al art. 281 au fost introduse prin art. XVIII pct. 8 din Legea
nr. 202/2010.
[2] Lit. c) de la pct. 1 al art. 281 a fost abrogată prin art. I pct. 14 din Legea nr. 356/2006.
[3] Lit. e)-f) de la pct. 1 al art. 281 au fost abrogate prin art. I pct. 18 din Legea
nr. 281/2003.
[4] Pct. 3 al art. 281 este reprodus astfel cum a fost modifi cat prin art. XVIII pct. 9 din
Legea nr. 202/2010.
[5] Pct. 4 de la art. 281 este reprodus astfel cum a fost modifi cat prin art. I pct. 19 din
Legea nr. 281/2003.
[6] Pct. 5 de la art. 281 a fost introdus prin art. I pct. 20 din Legea nr. 281/2003.
Art. 282

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.019 sec