Dragostea încurcã, dragostea descurcã
Preț: 18,40 lei
Disponibilitate: în stoc
Autor: Rabindranath Tagore, Amita Bhose
Editura: Cununi de Stele
Anul publicării: 2011
Pagini: 128
Format: 13X20
DESCRIERE
Traducere din bengali de Amita Bhose
În premierã, una dintre cele 40 de piese de teatru semnate Rabindranath Tagore, laureat al Premiului Nobel pentru Literaturã, 1913.
Un poet, un avocat, un student, o gospodinã, o nepoatã orfanã, o fiicã emancipatã într-o comedie de situatie cu dialoguri dinamice si rafinate, jocuri de cuvinte care te introduc în culisele vieții de familie din societatea indianã.
Traducere româneascã realizatã direct din limba maternã a autorului, limba bengali.
Prima reprezentatie de teatru indian din România, în 1981, în regia si interpretarea studentilor traducãtoarei piesei, Amita Bhose, prima traducãtoare a lui Eminescu în Asia, profesoarã de bengali, sanscritã si civilizatie indianã la Universitatea Bucuresti (1972-1991).
Una dintre cele mai longevive comedii din repertoriul teatrelor din Bengal, montatã pentru întâia oarã în regia autorului.
Fragment din Cuvânt înainte, de Amita Bhose
...Comedie în patru acte. Prima aparitie în 1892 sub titlul Încurcãturi la început (Goray galad). În 1928 apare în varianta revizuitã de autor (sub titlul actual). Piesa a fost montatã în regia autorului în anii dupã publicarea primei versiuni.
Aceastã piesã umoristicã se bazeazã pe viata de familie a clasei intelectuale indiene din secolul trecut. Actiunile se petrec în Calcutta.
Primul act prezintã trei prieteni: avocatul Ciandro; poetul Binod, înscris la avocaturã si liber profesionist si Gadai, student la medicinã. Ciandro pare a fi nemultumit de sotia sa care, desi e bunã gospodinã, e lipsitã de romantism; Binod idealizeazã iubirea si cãsãtoria; iar Gadai crede cã dragostea nu-i decât o boalã de nervi.
În piesã apar si trei prietene: Indu, fiica pensionarului Nibaron, vecin cu Ciandro; Kamol, nepoata orfanã a lui Nibaron, si Khantomoni, sotia lui Ciandro. Indu si Kamol sunt mai emancipate decât fetele din epoca respectivã. N-au fost cãsãtorite în adolescentã; au culturã si rafinament si stiu sã cânte. Khanto, persoanã demodatã, le cere sfatul pentru a se moderniza spre placul sotului. Ele îi lãrgesc orizontul dându-i sã citeascã romane de dragoste.
Într-o zi, Binod...
Fragment din articolul Actori pentru o searã. de Irina Coroiu, publicat în revista Teatru, nr.7-8, 1981
(în urma spectacolului de la Casa Universitarilor, pus in scena de studentii Amitei Bhose)
Desi scrisã în 1892, piesa îsi pãstreazã actualitatea, datoritã investigatiei în psihologia unor tineri aflati în pragul întemeierii unei familii. Confruntarea dintre traditie - încheierea contractului marital între indivizi care nu se cunosc - si conceptiile moderne - emanciparea femeii în raporturile sale cu bãrbatul - se face prin persiflarea prejudecãtilor, printr-o amuzantã înlãntuire de qui pro quo-uri, care urmãreste nu atât efectul comic, cât acumularea de argumente pentru justificarea mutatiilor în mentalitatea eroilor.
Caracterul pictural al stilului metaforic al lui Tagore (muzicalitatea este mai greu sesizabilã, chiar într-o bunã adaptare, ca aceasta) încântã, iar maximele ºi meditatiile amintesc, pe alocuri, de Ofrandele lirice sau de Grãdinarul dragostei. Influentat, la începutul carierei sale, de Mahabharata si Ramayana, de literatura poeticã anticã, de lirismul medieval vihnuist, Tagore pare a se fi ipostaziat pe sine în personajele acestea obsedate de poezie, de poezia vietii si de poezia propriu-zisã. Sensibilitatea lor e asemenea celei a autorului, care mãrturisea cândva: "Freamãtul vietii din afarã îmi pãtrunde în suflet în valuri verzi si nãvalnice si lumina, mireasma si rezonanta lor se transformã în imaginatia mea...". Avocatul Chondro sau poetul Binod, studentul la medicinã Godai sau tinerele Indumati, Komolmukhi, Khantomani, si pãrintii lor, Shibu si Nibaron, individualizeazã atitudini si concretizeazã idei ale celui care a fost un viguros spirit moralizator, un mare reformator social în civilizarea Indiei. Cu puritate si noblete, eroii îsi revendicã, în final - dupã ce cãsãtoriile s-au oficiat potrivit sentimentelor - dreptul la autentice schimbãri de mentalitate.
Fragment
ACTUL I
Tabloul I
Casa domnului Nibaron
Khantomoni si Indumoti
KHANTO: Ce sã-ti mai spun, soro? Sunt tare necãjitã. Cel mai aiurit dintre toti cei care vin pe la sotul meu este Binod.
INDU: Tocmai de aceea fetele aleargã dupã el. Laksmi* îl alege pe cel cãruia nici nu-i pasã de noroc.
KHANTO: De ce spui asta? Tu îl admiri?
INDU: Era cât pe ce sã ajung admiratoarea lui. Dar am scãpat de pericol.
KHANTO: Cum?
INDU: Kamol l-a ales. N-am avut când sã-l aleg eu.
KHANTO: Nu mai spune! Kamol! Când l-a vãzut?
INDU: Nici nu l-a vãzut. Dar tocmai acesta-i marele pericol. N-ai citit în Ramayana cã pe atunci au existat sãgeti care-si urmãreau tinta dupã sunet?
KHANTO: Ba da.
INDU: Asta-i sãgeata cea mai periculoasã. Urmãreste sunetul si nici nu poti sã stii când ajunge sã te loveascã în piept.
KHANTO: Explicã-mi, te rog, soro. Eu n-am citit atâtea cãrti ca voi.
INDU: Spre norocul tãu. Altfel puteai sã te multumesti doar cu ele, n-aveai nevoie sã cunosti si viata. În fine, nu stii cã domnul Binod este poet?
KHANTO: Ei, si? Si ce dacã e poet?
INDU: Kamol citeste cãrtile sale pe ascuns, ceea ce este foarte dubios. Tine cartea Vita de vie a lui Binod sub pernã, si Dumbrava înfloritã sub caietul în care trece lista rufelor trimise la spãlãtorie.
KHANTO: Dar niciodatã n-am auzit-o sã vorbeascã de Binod.
INDU: Fiindcã acest nume stã ascuns în suflet, nu mai vrea sã iasã pe gurã.
KHANTO: Nici nu înteleg ce vorbesti. Ce mare farmec poate sã aibã poezia lui? Ia spune-mi si mie ceva - ca o mostrã.
INDU: Ascultã:
Si graiul mi-a pierit, tãcut, tãcut eu stau
În inimã-mi mesaju-i când pãtrunde
Ochii în frumusetea-i sã îi scufund timp n-au
În visul tainic îi pot rãspunde.
KHANTO: Doamne fereste! Asta-i sãgeata care loveste-n inimã?
INDU: Kamol a copiat aceste versuri în caietul ei - ca si cum ar fi un moto! Vrei sã vezi si tu ce putere are sunetul?
KHANTO: Bineînteles. Nu stricã.
INDU (spre culise): Kamol! Kamol!
Kamol intrã cu o broderie în mânã.
KAMOL: Ce e, Indu? Ce s-a întâmplat?
INDU: Încã nu s-a întâmplat nimic, dar poate sã se întâmple oricând. Creatorul stã ascuns dupã perdea, asa cum stãm si noi, femeile. Dar n-ai grijã, el zãmisleste visul tãu de fericire.
KAMOL: Te-ai deranjat sã-mi dai vestea asta? Nu era neapãratã nevoie.
INDU: Stiu, dragã, stiu. El singur o sã-ti trimitã mesagerul, când va sosi timpul. N-am nici o grijã în privinta asta. Dar deocamdatã vrem altceva. Asociatia tinerelor m-a rugat sã cânt ceva acolo. Vreau sã învãt de la tine cântecul acela, pe care l-ai învãtat zilele astea. Si Khanto vrea sã te audã. Stii ce mult îi place vocea ta. As putea spune cã îi place la fel de mult ca si fosnetul papucilor domnului Ciandro.
KHANTO: Ia auzi ce spune Indu! Când oare am spus eu asta?
INDU: A, pardon! Am gresit. Poate cã nu-ti place vocea ei chiar asa de mult, poate ceva mai putin. Dar sã lãsãm acum discutia. Cântã-ne, te rog!
KAMOL (cântã):
M-am trezit din somn la a lui chemare.
Cânt de zori mereu, în sufletul meu
Bezna-acum se duce, lumina rãsare.
Cel ce-a gonit somnul din flautu-i cântând,
Purpuriu vesmânt pe lume-aruncând.
Ce farmec nespus în vânt a adus
Ce înmiresmare, parfumul de floare.
Poate cã în taina sufletului meu
Scris e, cine stie, chiar mesajul sãu.
Numele sãu însã nu mi-e cunoscut.
A sa frumusete eu nu am vãzut.
Pregãtit-am însã asternutul sãu
Asternând durerea sufletului meu.
INDU: Ai vãzut, Khanto, sãgeata si-a atins tinta. Sunetul a ajuns.
KHANTO: Unde?
INDU: A strãbãtut cerul de deasupra strãdutei si a ajuns acasã la tine.
KHANTO: Ce tot spui, Indu? Visezi?
INDU: Nu vezi cã s-a deschis o fereastrã în casa ta?
KHANTO: Si?
INDU: Kamol, ai înteles?
KHANTO: Indu, înceteazã cu prostiile!
INDU: Nu simti cã se ridicã un geamãt din dumbrava poetului? Geamul acela nu-ti transmite nici un mesaj, nici un freamãt?
KHANTO: Al cui? Pentru ce?
INDU: Asta-i enigma. (Cântã.)
Sã o cunosc, au, cum pot asta, oare?
Ochii-mi o cautã, peste tot umblând,
Dar urma-i s-o gãseascã nu-s în stare.
Doar glasul lin, vorbit de pasii sãi,
L-aud mereu pe nevãzute cãi.
Doar uneori, înmiresmatul vânt,
În urma ei un semn îmi dã, arare.
Dar ea de asta n-are cum sã stie,
Pe margine de drum astept sã vie.
Seara ce vine-aduce în inimã
Jocu-i viclean de umbrã si luminã.
Culcusul sãu au asternut morman
Cãzuta floare.
KHANTO: Ai vãzut, Indu? Fereastra s-a deschis si mai mult.
INDU: Acum dacã vei cânta si tu, o sã se desfacã si peretii.
KHANTO: Lasã gluma! Spuneai cã numai Kamol stie sã arunce sãgeti de sunet. Vãd cã voi toate aveti tolba plinã de sãgeti. Habar n-aveam cã sunt atâtea pericole în jurul nostru.
INDU: Creatorul s-a hotãrât sã-i sacrifice pe bãrbati, si ne cheamã pe noi, femeile, sã-l ajutãm. Astfel, fiecare vine cu arma sa, unele cu vocea, altele cu privirea, una are zâmbetul ironic, alta are pãrul ondulat. Si altele au mâncãruri picante, cu boia si ulei de mustar, care îi ard pânã la piept.
*Zeita norocului
În premierã, una dintre cele 40 de piese de teatru semnate Rabindranath Tagore, laureat al Premiului Nobel pentru Literaturã, 1913.
Un poet, un avocat, un student, o gospodinã, o nepoatã orfanã, o fiicã emancipatã într-o comedie de situatie cu dialoguri dinamice si rafinate, jocuri de cuvinte care te introduc în culisele vieții de familie din societatea indianã.
Traducere româneascã realizatã direct din limba maternã a autorului, limba bengali.
Prima reprezentatie de teatru indian din România, în 1981, în regia si interpretarea studentilor traducãtoarei piesei, Amita Bhose, prima traducãtoare a lui Eminescu în Asia, profesoarã de bengali, sanscritã si civilizatie indianã la Universitatea Bucuresti (1972-1991).
Una dintre cele mai longevive comedii din repertoriul teatrelor din Bengal, montatã pentru întâia oarã în regia autorului.
Fragment din Cuvânt înainte, de Amita Bhose
...Comedie în patru acte. Prima aparitie în 1892 sub titlul Încurcãturi la început (Goray galad). În 1928 apare în varianta revizuitã de autor (sub titlul actual). Piesa a fost montatã în regia autorului în anii dupã publicarea primei versiuni.
Aceastã piesã umoristicã se bazeazã pe viata de familie a clasei intelectuale indiene din secolul trecut. Actiunile se petrec în Calcutta.
Primul act prezintã trei prieteni: avocatul Ciandro; poetul Binod, înscris la avocaturã si liber profesionist si Gadai, student la medicinã. Ciandro pare a fi nemultumit de sotia sa care, desi e bunã gospodinã, e lipsitã de romantism; Binod idealizeazã iubirea si cãsãtoria; iar Gadai crede cã dragostea nu-i decât o boalã de nervi.
În piesã apar si trei prietene: Indu, fiica pensionarului Nibaron, vecin cu Ciandro; Kamol, nepoata orfanã a lui Nibaron, si Khantomoni, sotia lui Ciandro. Indu si Kamol sunt mai emancipate decât fetele din epoca respectivã. N-au fost cãsãtorite în adolescentã; au culturã si rafinament si stiu sã cânte. Khanto, persoanã demodatã, le cere sfatul pentru a se moderniza spre placul sotului. Ele îi lãrgesc orizontul dându-i sã citeascã romane de dragoste.
Într-o zi, Binod...
Fragment din articolul Actori pentru o searã. de Irina Coroiu, publicat în revista Teatru, nr.7-8, 1981
(în urma spectacolului de la Casa Universitarilor, pus in scena de studentii Amitei Bhose)
Desi scrisã în 1892, piesa îsi pãstreazã actualitatea, datoritã investigatiei în psihologia unor tineri aflati în pragul întemeierii unei familii. Confruntarea dintre traditie - încheierea contractului marital între indivizi care nu se cunosc - si conceptiile moderne - emanciparea femeii în raporturile sale cu bãrbatul - se face prin persiflarea prejudecãtilor, printr-o amuzantã înlãntuire de qui pro quo-uri, care urmãreste nu atât efectul comic, cât acumularea de argumente pentru justificarea mutatiilor în mentalitatea eroilor.
Caracterul pictural al stilului metaforic al lui Tagore (muzicalitatea este mai greu sesizabilã, chiar într-o bunã adaptare, ca aceasta) încântã, iar maximele ºi meditatiile amintesc, pe alocuri, de Ofrandele lirice sau de Grãdinarul dragostei. Influentat, la începutul carierei sale, de Mahabharata si Ramayana, de literatura poeticã anticã, de lirismul medieval vihnuist, Tagore pare a se fi ipostaziat pe sine în personajele acestea obsedate de poezie, de poezia vietii si de poezia propriu-zisã. Sensibilitatea lor e asemenea celei a autorului, care mãrturisea cândva: "Freamãtul vietii din afarã îmi pãtrunde în suflet în valuri verzi si nãvalnice si lumina, mireasma si rezonanta lor se transformã în imaginatia mea...". Avocatul Chondro sau poetul Binod, studentul la medicinã Godai sau tinerele Indumati, Komolmukhi, Khantomani, si pãrintii lor, Shibu si Nibaron, individualizeazã atitudini si concretizeazã idei ale celui care a fost un viguros spirit moralizator, un mare reformator social în civilizarea Indiei. Cu puritate si noblete, eroii îsi revendicã, în final - dupã ce cãsãtoriile s-au oficiat potrivit sentimentelor - dreptul la autentice schimbãri de mentalitate.
Fragment
ACTUL I
Tabloul I
Casa domnului Nibaron
Khantomoni si Indumoti
KHANTO: Ce sã-ti mai spun, soro? Sunt tare necãjitã. Cel mai aiurit dintre toti cei care vin pe la sotul meu este Binod.
INDU: Tocmai de aceea fetele aleargã dupã el. Laksmi* îl alege pe cel cãruia nici nu-i pasã de noroc.
KHANTO: De ce spui asta? Tu îl admiri?
INDU: Era cât pe ce sã ajung admiratoarea lui. Dar am scãpat de pericol.
KHANTO: Cum?
INDU: Kamol l-a ales. N-am avut când sã-l aleg eu.
KHANTO: Nu mai spune! Kamol! Când l-a vãzut?
INDU: Nici nu l-a vãzut. Dar tocmai acesta-i marele pericol. N-ai citit în Ramayana cã pe atunci au existat sãgeti care-si urmãreau tinta dupã sunet?
KHANTO: Ba da.
INDU: Asta-i sãgeata cea mai periculoasã. Urmãreste sunetul si nici nu poti sã stii când ajunge sã te loveascã în piept.
KHANTO: Explicã-mi, te rog, soro. Eu n-am citit atâtea cãrti ca voi.
INDU: Spre norocul tãu. Altfel puteai sã te multumesti doar cu ele, n-aveai nevoie sã cunosti si viata. În fine, nu stii cã domnul Binod este poet?
KHANTO: Ei, si? Si ce dacã e poet?
INDU: Kamol citeste cãrtile sale pe ascuns, ceea ce este foarte dubios. Tine cartea Vita de vie a lui Binod sub pernã, si Dumbrava înfloritã sub caietul în care trece lista rufelor trimise la spãlãtorie.
KHANTO: Dar niciodatã n-am auzit-o sã vorbeascã de Binod.
INDU: Fiindcã acest nume stã ascuns în suflet, nu mai vrea sã iasã pe gurã.
KHANTO: Nici nu înteleg ce vorbesti. Ce mare farmec poate sã aibã poezia lui? Ia spune-mi si mie ceva - ca o mostrã.
INDU: Ascultã:
Si graiul mi-a pierit, tãcut, tãcut eu stau
În inimã-mi mesaju-i când pãtrunde
Ochii în frumusetea-i sã îi scufund timp n-au
În visul tainic îi pot rãspunde.
KHANTO: Doamne fereste! Asta-i sãgeata care loveste-n inimã?
INDU: Kamol a copiat aceste versuri în caietul ei - ca si cum ar fi un moto! Vrei sã vezi si tu ce putere are sunetul?
KHANTO: Bineînteles. Nu stricã.
INDU (spre culise): Kamol! Kamol!
Kamol intrã cu o broderie în mânã.
KAMOL: Ce e, Indu? Ce s-a întâmplat?
INDU: Încã nu s-a întâmplat nimic, dar poate sã se întâmple oricând. Creatorul stã ascuns dupã perdea, asa cum stãm si noi, femeile. Dar n-ai grijã, el zãmisleste visul tãu de fericire.
KAMOL: Te-ai deranjat sã-mi dai vestea asta? Nu era neapãratã nevoie.
INDU: Stiu, dragã, stiu. El singur o sã-ti trimitã mesagerul, când va sosi timpul. N-am nici o grijã în privinta asta. Dar deocamdatã vrem altceva. Asociatia tinerelor m-a rugat sã cânt ceva acolo. Vreau sã învãt de la tine cântecul acela, pe care l-ai învãtat zilele astea. Si Khanto vrea sã te audã. Stii ce mult îi place vocea ta. As putea spune cã îi place la fel de mult ca si fosnetul papucilor domnului Ciandro.
KHANTO: Ia auzi ce spune Indu! Când oare am spus eu asta?
INDU: A, pardon! Am gresit. Poate cã nu-ti place vocea ei chiar asa de mult, poate ceva mai putin. Dar sã lãsãm acum discutia. Cântã-ne, te rog!
KAMOL (cântã):
M-am trezit din somn la a lui chemare.
Cânt de zori mereu, în sufletul meu
Bezna-acum se duce, lumina rãsare.
Cel ce-a gonit somnul din flautu-i cântând,
Purpuriu vesmânt pe lume-aruncând.
Ce farmec nespus în vânt a adus
Ce înmiresmare, parfumul de floare.
Poate cã în taina sufletului meu
Scris e, cine stie, chiar mesajul sãu.
Numele sãu însã nu mi-e cunoscut.
A sa frumusete eu nu am vãzut.
Pregãtit-am însã asternutul sãu
Asternând durerea sufletului meu.
INDU: Ai vãzut, Khanto, sãgeata si-a atins tinta. Sunetul a ajuns.
KHANTO: Unde?
INDU: A strãbãtut cerul de deasupra strãdutei si a ajuns acasã la tine.
KHANTO: Ce tot spui, Indu? Visezi?
INDU: Nu vezi cã s-a deschis o fereastrã în casa ta?
KHANTO: Si?
INDU: Kamol, ai înteles?
KHANTO: Indu, înceteazã cu prostiile!
INDU: Nu simti cã se ridicã un geamãt din dumbrava poetului? Geamul acela nu-ti transmite nici un mesaj, nici un freamãt?
KHANTO: Al cui? Pentru ce?
INDU: Asta-i enigma. (Cântã.)
Sã o cunosc, au, cum pot asta, oare?
Ochii-mi o cautã, peste tot umblând,
Dar urma-i s-o gãseascã nu-s în stare.
Doar glasul lin, vorbit de pasii sãi,
L-aud mereu pe nevãzute cãi.
Doar uneori, înmiresmatul vânt,
În urma ei un semn îmi dã, arare.
Dar ea de asta n-are cum sã stie,
Pe margine de drum astept sã vie.
Seara ce vine-aduce în inimã
Jocu-i viclean de umbrã si luminã.
Culcusul sãu au asternut morman
Cãzuta floare.
KHANTO: Ai vãzut, Indu? Fereastra s-a deschis si mai mult.
INDU: Acum dacã vei cânta si tu, o sã se desfacã si peretii.
KHANTO: Lasã gluma! Spuneai cã numai Kamol stie sã arunce sãgeti de sunet. Vãd cã voi toate aveti tolba plinã de sãgeti. Habar n-aveam cã sunt atâtea pericole în jurul nostru.
INDU: Creatorul s-a hotãrât sã-i sacrifice pe bãrbati, si ne cheamã pe noi, femeile, sã-l ajutãm. Astfel, fiecare vine cu arma sa, unele cu vocea, altele cu privirea, una are zâmbetul ironic, alta are pãrul ondulat. Si altele au mâncãruri picante, cu boia si ulei de mustar, care îi ard pânã la piept.
*Zeita norocului
Telefon
-Mobil: 0726600329
RECENZII