MEMOMED 2017 + Ghid farmacoterapic alopat si homeopat, Editia 23 - 2 VOLUME

Drepturile si obligatiile parintesti. Drept roman si drept comparat

Preț: 30,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Anul publicării: 2011
Pagini: 414
Format: 14,5x20

DESCRIERE

Drepturile si obligatiile parintesti. Drept roman si drept comparat
Autorul a investigat în lucrarea sa instituţia ocrotirii părinteşti în dreptul român şi dreptul comparat realizând practic o monografie care pune în lumină întreaga problematică juridică a ocrotirii interesului superior al copilului atât de către propriii părinţi, cât şi prin instituţiile create de stat în acest scop.

În cele nouă capitole ale lucrării, autorul porneşte de la evoluţia istorică a acestei instituţii începând din dreptul roman, trecând prin vechiul drept românesc pentru a ajunge să investigheze reglementările actuale din dreptul român, dar şi din alte state. Valorificând ce este deja dobândit în literatura juridică şi în practica judiciară, autorul face o completă analiză a temei abordate, lucrarea remarcându-se prin elementele de noutate şi originalitate.

Autorul are toate armele unui bun cercetător în domeniul juridic, şi-a pregătit mai întâi o bibliografie impresionantă, a epuizat toate sursele, are o gândire şi o expresie clară, iar concluziile la care a ajuns sunt bine întemeiate pe argumente solide şi credibile.

Lucrarea poartă dimensiunile profunzimii, erudiţiei şi informaţiei la zi, reuşind să înfăţişeze într-o expunere logică şi metodică o temă deosebit de importantă, pe cât de interesantă şi complexă, pe atât de actuală şi utilă pentru societate în general şi pentru ştiinţa dreptului în special. O recomand tuturor cercetătorilor, studenţilor, precum şi publicului mai larg interesat de problematica juridică dedicată ocrotirii copilului şi intereselor sale.

Prof. univ. dr. Alexandru Bacaci


Data aparitiei: Mai 2011

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0154 sec