MEMOMED 2017 + Ghid farmacoterapic alopat si homeopat, Editia 23 - 2 VOLUME

FEMINITUDINE

DESCRIERE

O carte-instrument, destinată plonjării în adâncurile Ființei feminine, în profunzimea din care se naște realitatea. O carte practică și jucăușă, o carte de divinație și explorare, o carte de dezvăluire și cunoaștere, o carte de experiență personală și metafizică. Este o carte care îți poate schimba viața, schimbându-ți perspectiva despre tine însăți.

Ești mult mai mult decât ai crezut. În tine se află, încă adormită, Zeița, Marea Mamă și Iubita cosmică, dimensiuni arhetipale despre care doar ai citit poate, dar care, acum vor fi trezite la viață prin Conștiență. Căci această carte este un instrument al Conștienței de Sine.

Toate acestea nu sunt doar cuvinte, ci stări ale Ființei tale, care așteaptă, din timpuri imemoriale să se manifeste. Suntem aici, în aceste corpuri și în aceste vieți, pentru a exprima complet toate potențialurile noastre. Tot ceea ce suntem. Pentru a ne aminti.

Această carte este un instrument al reamintirii și, fără nici o îndoială, una dintre Cărțile Maestrului Interior – Elena Francisc.

Feminitudine este mai mult decat un instrument de dezvoltare este mai degraba o sinteză a cunoaşterii energiilor feminine. Acest fel de a cunoaşte femeia şi ceea ce este femeiesc, a făcut posibilă naşterea, într-un mod amical şi aproape carnal, a unui joc de cărţi destinat să devină suportul, revelatorul, puntea dintre conştient şi inconştient.


Kitt-ul FEMINITUDINE contine cincizeci şi cinci de cărţi de tarot, cincizeci şi cinci de feţe, elementele unui puzzle personal adesea incomplet şi al cărui sens este câteodată mascat. Misterul rămâne deschis. Autoarea ne propune acest joc ca pe o aventură a conştiinţei şi a întoarcerii la surse. O carte trasă din cotidian corespunde, de asemenea, unui timp al interiorizării, al ascultării de sine şi de intuiţie. O carte reprezintă, de asemenea, un unghi de abordare, o invitaţie la reflecţie, o manieră de fertilizare a căutării, o practică, un memento.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.020 sec