Originile sistemului monetar european. Încercări și erori

evoia de a chema la bara analizei critice parcursul modelului de aproximare a globalizării încercat de peste jumătate de veac de europeni. Autorul ei nu face acest lucru pentru prima dată, are deja ștate vechi în reflecția pe marginea funcționalității modelelor de economie și societate. Acum vine cu intuiția că impasul dezbaterilor teoretice din jurul desăvârșirii modelului european de integrare poate fi depășit dacă se pornește de la evaluarea a ceea s-a făcut până acum. Dacă tot s-a ajuns la un popas pentru pregătirea parcursului pe mai departe, evaluarea drumului străbătut este obligatorie pentru un inventar cel puțin al provocărilor întâlnite și al reacțiilor la acestea. Trebuie să remarc imediat că autorul insistă pe evaluare în sens rațional, virtuțile proiectului european nefiind nicidecum garantate, dar nici sincopele repetabile. 

Perspectiva istorică asupra funcționalității asigură croirea culoarului de pertinență a evoluțiilor, în primul rând moderează excesele ideatice, care nu sunt puține și nici oarecare, inclusiv de prezicere a sfârșitului acestui expe­riment la scară continentală. Cert este pentru autor un lucru: uneltele din trecut trebuie adaptate direcției prevalente spre desăvârșirea construcție europene. Pentru aceasta există o formulă de succes în depășirea temerilor de a repune pe tapetul decizional construcția politică, iar experiența ante­rioară oferă instrumente în acest sens.

Pentru cititorul atent reiese limpede că Andrei Hrebenciuc începe un demers cu mai multe faze, această carte fiind dedicată prezentării aspectelor funcționale ale unei metode-cheie a construcției europene, coordonarea deschisă, în latura ei care privește economia. Aceasta nu doar particularizează la nivel de căi de acțiune, întregind triada metodelor, dar și garantează eficiența metodei comunitare și a metodei interguvernamentale, prin dezvoltarea procedurilor și instrumentelor necesare unei dimensiuni pragmatice capitate, coordonarea politicilor economice. Deci, inovarea viitorului înseamnă recurgerea la acest instrument rațional, coordonarea deschisă, pentru împlinirea unei asumpții a trecutului, un fel de închidere a cercului devenirii unității europene prin manifestarea ei ca entitate politică.

Marin Dinu