MEMOMED 2017 + Ghid farmacoterapic alopat si homeopat, Editia 23 - 2 VOLUME

Parlamentul European

DESCRIERE

De la politicieni, juriști și alți specialiști, căutători de subtilități, până la cei laici în acest domeniu, care vor să afle câte ceva despre un organ ale cărui decizii le pot influența viața, toți cititorii vor găsi informații utile în monografia de față.

Autorii cărții de față, apărută în pragul primelor alegeri organizate în România pentru desemnarea celor 35 de deputați pentru Parlamentul european, în primul rând doresc să furnizeze informațiile strict necesare electoratului, publicului, despre instituția cu cea mai spectaculoasă evoluție dintre cele ale Comunităților Europene, ajungând de la un for cu atribuții simbolice la singura instituție ai cărei membri sunt desemnați prin alegere directă de către cetățenii europeni.

Tratarea amănunțită a problematicii alegerilor europarlamentare din perspectivă românească, respectiv dorința furnizării unor informații utile practicienilor prin prezentarea detaliată a derulării ședințelor, a procedurilor legislative, a catalogului domeniilor concrete în care se aplică diverse proceduri, a funcționării comisiilor și nu în ultimul rând a grupurilor politice europene aduce noi avantaje. De asemenea, anexarea Regulamentului de procedură internă în limba română facilitează clarificarea tuturor amănuntelor legate de funcționarea Parlamentului european.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.032 sec