MEMOMED 2017 + Ghid farmacoterapic alopat si homeopat, Editia 23 - 2 VOLUME

Taina cavalerilor

Taina cavalerilor
Preț: 30,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Autor:
Anul publicării: 2012
Format: 13x20

Alertă stoc

?
Completați adresa dumneavoastră de e-mail
*
?
Codul de siguranță, necesar pentru a face distincție între oameni și programele informatice automate care răspândesc spam

DESCRIERE

Ioan Dan este considerat un Dumas sau Zevaco autohton, romanele sale de "capa si spada" bucurandu-se de un imens succes, timp de peste 40 de ani. Seria Cavalerii istoriseste domnia si faptele lui Mihai Viteazul, de la batalia de la Calugareni si unirea principatelor romane pana la actul de tradare al generalului Basta. Intr-un amestec inedit de istorie si fantezie, pagina dupa pagina curg intrigi politice, aventuri, batalii, dueluri si povesti de dragoste, avandu-i ca eroi pe Cae Indru, Chirila Zece Cutite, Ducu cel Iute si Costache Caravana (toti patru capitani ai lui Mihai Viteazul, asemuiti de cititori cu muschetarii lui Dumas). Impotriva marilor imperii, cavalerii lui Ioan Dan lupta cu sabia, cu buzduganul, cu viclenii si cu foarte mult umor. Citeste online un fragment: Taina Cavalerilor —Pe cele patru potcoave noi ale Zambilicai! sari Costache. Ai trecut cumva pe la hanul Trandafirul Galben? —Am avut aceasta placere, grai Soare cam nedumerit. —Atunci, domnia-ta l-ai altoit pe jupînul Hans Moser? —Nu cine stie ce, mustaci capitanul. —De necrezut, murmura Costache. Moser face parte din tagma uriasilor. Nu mi-as fi închipuit sa-l razbeasca unul de statura domniei-tale. Fiindca, hm! Fiindca as zice ca nu prea esti daruit cu prea mare voinicie. —Adevarat! raspunse acesta sagalnic. Dar sa stii, domnule Caravana, ca le-am venit de hac unora mai ceva decît Moser. Însa nu-i meritul meu. Cu ani în urma, am învatat de la un tatar arta luptei cu corpul. Omul calatorise prin Asia si zau ca m-a uimit cu priceperea lui. Asta s-a întîmplat acum patru ani, în satul Slobozia, pe Nistru. Vreo douazeci de tatari intrasera în sat cu gîndul de a lua cu ei cîteva moldovence. Eu tocmai trageam acolo, în fruntea a patru sute de calareti. I-am prins pe tatari si, fiindca pacatul lor de a se simti atrasi catre frumoasele noastre fete nu mi se parea prea mare, i-am altoit nitel cum se cuvine si i-am slobozit. Ramasese la urma un batrîior, lipsit de harurile puterii. Ma uit la el si-i zic: „Ia-o din loc, taica! Nu se cuvine ca tinerii sa ridice mîna asupra bunicilor, chiar daca ti s-ar cade o trînta.” Zice: „Încearca, fiule! Poate ca oi fi în stare sa-i razbun eu pe ceilalti”. Vorbea frumos în graiul nostru si-mi era mila de el. L-am rugat sa plece teafar, dar nu am reusit sa-l conving. Asa ca l-am prins cu nadejde, hotarît sa nu dau prea tare cu el. Însa nu stiu ce naiba a facut cu mîinile, fiindca m-am pomenit cu nasul în iarba, iar el în picioare, parca se uita undeva pe cer. Ostenii mei se tineau de burta din cauza rîsului. De trei ori la rînd am încercat sa-l dobor. De trei ori m-a busit de credeam ca mi-a sunat ceasul de pe urma. L-am oprit în slujba, cu plata mare din simbria mea. Acum, stiu si eu cam cît stia batrînul. E o metoda de lupta în care nu voinicia are spor, ci cunoasterea unor lovituri sau apucari fara gres. —Parca nu-mi vine a crede, spuse Leca, ce se mîndrea cu o statura falnica. —Domnule, zîmbi Soare, va stau la dispozitie cînd doriti. —A, nu! Nu vreau sa fac schilodirea unui prieten, se apara Leca. Chiar anul trecut am busit patru zdrahoni pîna cînd i-am lasat lati. D-aia nu doresc sa-mi pun mintea cu domnia-ta. —Acest lucru ar trebui sa-l spun eu, i-o întoarse capitanul, spre hazul celorlalti. Iute si aprig la fire, aga Leca se înrosi de mînie, bîlbîindu-se: —Ai vrea acum? —Daca maria-ta principele nu vede nimic rau în asta, as vrea. —Doamne! se înturna Leca. Îngaduie-i vechiului tau slujitor sa-l atîrne pe moldovean, cu nadragii, tocmai sus, în panoplia de colo. —Maria-ta! rîse capitanul. Va rog si eu de îngaduinta. Principele, mare iubitor de întreceri voinicesti, facu un semn de aprobare, minunîndu-se de îndrazneala moldoveanului. Ceilalti se grabira sa traga masa si scaunele catre pereti, astfel ca locul din mijloc ramase destul de mare. Leca îsi lepada uriasa pelerina verde, apoi se pregati sa faca acelasi lucru cu haina, dar vorbele lui Soare îl oprira la jumatatea gestului. —Domnule, grai el cu modestie, pastrati haina! Cazatura voastra s-ar putea sa fie mai rea decît o doresc eu. Haina va poate apara de unele vatamaturi ale corpului. —Apa! Apa, ca mor! behai Leca nauc. Adica vin, ca n-avem apa. Lua o carafa si o goli pe jumatate dintr-o sorbitura adînca. Apoi vorbi iar: —Omul acesta are ceva hiba la cutiuta de minte. Acum, nu mai am nici o mila pentru el. —Ei, pe dracu! se supara Costache. Ispraviti cu vorbaria si încaierati-va odata, fiindca mai avem si alte treburi! Leca îl privi o clipa urît. Soare se multumi cu o ridicare din umeri. Venira unul lînga altul. Capitanul abia îi ajungea cu crestetul pîna la piept, dar nu se sinchisi de asta. Îsi desfacu picioarele în laturi, aduse bratele în fata, ca si cînd s-ar fi agatat la o trînta, si astepta calm, cu privirile pironite în ochii lui Leca. Se facu liniste. Barbatii catau nedumeriti spre cei doi. Fulgerator, Leca întinse mîinile spre mijlocul capitanului. Apoi se petrecu ceva uluitor. Soare parca nici nu se fortase macar, iar Leca zacea întins cu nasul în imensul covor de Kesan. Sezu nemiscat cîteva clipe, fara a izbuti sa-si retina un geamat. Se ridica greu. —Drace! ofta simtind ca nu are aer destul. Nu domnia-ta m-ai pus jos. Cred ca am alunecat din nebagare de seama. —Asa cred si eu, raspunse capitanul cu toata seriozitatea. —Aiurea! se entuziasma Costache. Te-a busit limpede ca lumina zilei. —Atunci, mai încercam o data, mormai Leca descumpanit. De data asta voi fi mult mai atent. —Ar fi bine, Leca, interveni principele. Ar fi bine sa fii mai atent, altfel, felcerul Zimmermann va avea de lucru cu tine. Leca îsi retinu o înjuratura. Încerca sa-l paleasca pe capitan între ochi, dar minune: Soare îl întoarse prin aer si-l slobozi ca pe-un sac de graunte. —Mai încercati o data! striga Costache frecîndu-si palmele de placere. Nauc, Leca privi în jur, îsi potrivi mustata, ce-i intrase în gura, se ridica greoi, asemenea pruncului care învata sa mearga, si raspunse cu mare oboseala în glas: —Încearca tu! Mie îmi ajunge si am sa fiu multumit daca nu mi-a plesnit vreo coasta, fiindca dreapta nu-mi mai da ascultare. Crezi ca-i rupta? se întoarse catre capitan. —Rupta-nerupta, tot un drac! bombani Costache, nemultumit ca lupta se încheiase atît de repede. —Nu-i rupta, domnule, raspunse capitanul cu aer de cunoscator. Are ceva scrînteala, dar unele frectii bune o pun în cîteva zile pe rosturile ei. —Soare! grai principele. Ceva mai devreme hotarîsem a te primi în slujba noastra cu cinci ducati pe luna. Acum, dupa ce ne-ai aratat astfel de haruri, cred ca chiar zece ar fi putin. As dori sa ne înveti arta acestui soi de lupta. —Chiar mai mult, raspunse acesta. Pot sa ma apar de un jungher sau de o sabie.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.022 sec