Tainele Egiptului - Max Guilmot

Energia invizibilă

   1. Limitele ştiinţei

   Ca să fii un savant, trebuie să vrei să fii neutru. Lumea este formată dintr-o colecţie de obiecte. E bine să le studiezi cu imparţialitate. Pe calea raţiunii, întreaga realitate va fi explicată într-o zi; omul va deţine cunoaşterea universală.
   Aceasta era concepţia care odinioară exalta cercetarea ştiinţifică şi îi inspira un optimism cuceritor. Lumea? Un creuzet de materie şi de energie, în care o anumită cauză va produce întotdeauna acelaşi efect.
   Dar asemenea concepte care confereau ştiinţei legitimitate se văd astăzi în pericol de a fi demolate de însăşi cercetarea ştiinţifică; masa şi energia au devenit interschimbabile, iar principiul cauzalităţii şi-a pierdut o parte din validitate. In prezent, omul se vede cufundat într-un creuzet în care sunt amestecate multiplele frecvenţe ale unei singure Energii. El ştie că lumea familiară a obiectelor nu este decât o parte infimă, aceea a vibraţiilor joase, pe care o vede - într-un fel vorbind - ca o pânză opacă, pe fundul unui vas imens. El ştie că "realitatea" explorată de el nu este decât o faţetă a unui univers multidimensional ştrangulat de către percepţia umană limitată. In definitiv, el ştie că Realitatea Supremă depăşeşte contururile oricărei reprezentări conceptuale. Raţiunea savantului, ancorat numai în planul obiectiv, îşi dovedeşte astfel limitele sale.

   2. A doua cale a cunoaşterii

   Oare această infirmitate umană nu se datorează ea imperfecţiunii instrumentului utilizat care este raţiunea? Cu o lingură aduni un lichid, nu o flacără, iar omul, "mare gânditor", nu acceptă decât o lingură. O aşază deasupra flăcării; aceasta se stinge imediat. Greşeala nu este oare aceea de a considera că raţiunea critică reprezintă întregul spirit uman şi singurul lui instrument de cunoaştere? Atât timp cât omul nu va admite că putem cunoaşte şi prin alte modalităţi decât cele urmate de către spiritul logic, "închisoarea umană" va rămâne cu porţile ferecate.
   De fapt, fiinţa umană dispune şi de alte surse de informaţie care sunt independente de limitele spaţiului şi timpului. Cine n-a cunoscut vreodată, premoniţii subite, de pildă? Iată că în asemenea cazuri, alarma este dată în apropierea unui pericol pe care nu-l anunţă niciun semnal senzorial. Este ca şi cum evenimentul ce urmează să vină împinge primele sale valuri înainte ca să se producă.
   Omul înţelege atunci că în el veghează o a doua natură: subconştientul care îi vorbeşte. Iar raţiunea, în mod îngust, îl constrânge la tăcere. Iată greşeala majoră: a nu fi atent la avertismentele vocii interioare, a condamna dinainte intuiţia, a înăbuşi mesajele subconştientului.

   3. Legătura cu Universul

   Corpul meu fizic este comandat de către automatisme precise. Când dorm, eu nu uit să respir; după ce am mâncat, nu dau un semnal conştient digestiei mele ca ea să înceapă să funcţioneze, într-un cuvânt, activitatea mea voluntară este foarte mică...