Tratat de istorie a religiilor

Tratat de istorie a religiilor - Mircea Eliade


…un fenomen religios nu se va dezvălui ca atare decât considerat în propria sa modalitate, adică studiat la scară religioasă. A voi să delimitezi acest fenomen prin fiziologie, psihologie, sociologie, economie, lingvistică, artă etc. înseamnă a-l trăda; înseamnă a lăsa să scape tocmai ceea ce este unic şi ireductibil în el, anume caracterul său sacru.“ Mircea Eliade

"Îndată ce observăm cele mai umile religii, ne apare o «filozofie de dinaintea filozofiilor» rezultată dintr-un efort de explicare şi unificare, dintr-un efort spre teorie, în toate sensurile acestui cuvânt: cartea lui Mircea Eliade ne face să simţim coerenţa şi nobleţea acestei filozofii şi, de asemenea, uniformitatea ei de la un continent la altul...“ (Georges DUMÉZIL)


Fragment din carte:


7. Mana. - Insolitul şi extraordinarul sunt epifanii tulburătoare: ele indică prezenţa a altceva decât ceea ce este natural; prezenţa sau cel puţin apelul, în sens predestinat, al acestui altceva.

Un animal abil, un obiect nou sau un fapt monstruos se singularizează tot atât de bine ca si un individ extrem de urât, foarte nervos sau izolat de restul comunităţii printr-un stigmat oarecare (natural sau obţinut în urma unei ceremonii realizate în scopul de a desemna "alesul").

Exemplele ne vor ajuta să înţelegem conceptul melanezian mana, din care unii autori au crezut că pot face să derive toate fenomenele religioase.

Mana este, pentru melanezieni, forţa misterioasă şi activă pe care o posedă anumiţi indivizi şi, în general, sufletele morţilor şi toate spiritele (R. H. Codrington, The Melanesians, Oxford, 1891, p. 118).

Actul grandios al Creaţiei cosmice nu a fost posibil decât prin mana divinităţii; şeful clanului posedă şi el mana. Englezii au supus populaţia maori pentru că mana lor era mai puternică, slujba misionarului creştin posedă o mana superioară celei a riturilor autohtone.

Latrinele au, chiar şi ele, mana lor, graţie caracterului de "receptacol de forţă" pe care îl posedă corpurile umane, precum şi excreţiile (cf G. Van der Leeuw, Phănomenologie der Religion, Tiibingen, 1933, pp. 5-6).

Dar obiectele şi oamenii au mana pentru că au primit-o de la anumite fiinţe superioare, cu alte cuvinte fiindcă participă în mod mistic la sacru şi în măsura în care participă la el. "Dacă se observă că o piatră conţine o forţă excepţională, însemnează că un spirit oarecare i s-a asociat.

Osul unui mort posedă mana deoarece sufletul mortului se află în el: un individ oarecare poate avea un raport atât de strâns cu un duh {spirit) sau cu sufletul unui mort (ghost), încât să posede el însuşi o mana pe care o poate folosi după voie" (R. H. Codrington, pp. 119 sq.).

Este o forţă diferită de forţele fizice din punct de vedere calitativ, aşa încât se exercită în mod arbitrar. Un bun războinic datorează această calitate nu propriilor sale forţe sau posibilităţi, ci forţei pe care mana unui războinic mort i-o acordă: această mana se găseşte în mica amuletă de piatră ce atârnă la gâtul său, în câteva frunze fixate la cingătoarea sa, în formula pe care o pronunţă.

Faptul că porcii unui anumit om se înmulţesc sau că grădina lui rodeşte se datorează unor anume pietre înzestrate cu o mana specială a porcilor şi pomilor, pe care proprietarul lor o posedă.

O barcă nu este rapidă decât dacă posedă mana, la fel un şoim care prinde peştele sau săgeata care răneşte mortal (R. H. Codrington, p. 120). Tot ceea ce este la un grad superlativ posedă mana, adică tot ceea ce îi apare omului eficace, dinamic, creator, perfect.

…………………....


CUPRINS:


Prefaţă de Georges Dumezil (traducere de O. Cheţan) ... 7
Cuvânt înainte al autorului ... 15

CAPITOLUL I.
Aproximări: Structura şi morfologia sacrului ... 21

I. "Sacru" şi "profan". - 2. Dificultăţi metodologice. - 3. Varietatea hierofaniilor. - 4. Multiplicitatea hierofaniilor. - 5. Dialectica hierofaniilor. - 6. Tabuul şi ambivalenţa sacrului. - 7. Mana. - 8. Structura hierofaniilor. - 9. Revalorizarea hierofaniilor. - 10. Complexitatea fenomenului religios "primitiv". - Indicaţii bibliografice.

CAPITOLUL II.
Cerul: zei uranieni, rituri şi simboluri cereşti ... 58

II. Sacrul ceresc. - 12. Zei australieni ai cerului. - 13. Zeităţile cereşti la andamani, la africani etc. - 14. Deus otiosus. - 15. Noi "forme" divine substituite zeilor uranieni. - 16. Fuziune şi substituţie. - 17. Vechimea Fiinţelor Supreme uraniene. - 18. Zei ai cerului la populaţiile arctice şi central-asiatice. - 19. Mesopotamia. - 20. Dyaus, Varuna. - 21.Varuna şi Suveranitatea. - 22. Zei cereşti iranieni. - 23.Uranos. - 24. Zeus. - 25. Iupiter, Odhin, Taranis etc. - 26. Zei ai furtunii. - 27. Fecundatorii. - 28. Soţul Marii-Mame. - 29. Iahve. - 30. Fecundatorii se substituie zeilor uranieni. - 31. Simbolism ceresc. - 32. Mituri ale ascensiunii. - 33. Rituri ale ascensiunii. - 34. Simbolismul ascensiunii. - 35. Concluzii. - Stadiul problemelor şi bibliografie.

CAPITOLUL III.
Soarele şi cultele solare ... 142

36. Hierofanii solare şi raţionalism. - 37. Solarizarea Fiinţelor Supreme. - 38. Africa, Indonezia. - 39. Solarizare la populaţia munda. - 40. Cultele solare. - 41. Descendenţa solară. - 42. Soarele hierofant şi psihopomp. - 43. Culte solare egiptene. - 44. Culte solare în Orientul clasic şi în Mediterana. - 45. India: ambivalenţa Soarelui. - 46. Eroii solari, morţii, aleşii. - Bibliografie.

CAPITOLUL IV.
Luna şi mistica lunară ... 171

47 - Luna şi timpul. - 48. Solidaritatea epifaniilor lunare. - 49. Luna şi apele. - 50. Luna şi vegetaţia. - 51. Luna şi fertilitatea. - 52. Luna, femeia şi şarpele. - 53. Simbolismul lunar. - 54. Luna şi moartea. - 55. Luna şi iniţierea. - 56. Simbolismul "devenirii" lunare. - 57. Cosmobiologie şi fiziologie mistică. - 58. Luna şi destinul. - 59. Metafizică lunară. - Bibliografie.

CAPITOLUL V.
Apele şi simbolismul acvatic ... 202

60. Apele şi germenii. - 61. Cosmogonii acvatice. - 62. Hylogenii. - 63. "Apa vieţii". - 64. Simbolismul imersiunii. - 65. Botezul. - 66. Setea mortului. - 67. Izvoare miraculoase şi oraculare. - 68. Epifanii acvatice şi divinităţi ale apelor. - 69. Nimfele. - 70. Poseidon, Aegir etc. - 71. Animale şi embleme acvatice. - 72. Simbolismul potopului. - 73. Sinteză. - Bibliografie.

CAPITOLUL VI.
Pietrele sacre: epifanii, semne şi forme ... 229

74. Kratofanii litice. - 75. Megaliţi funerari. - 76. Pietre fertilizante. - 77. "Alunecuşul". - 78. Pietre găurite, "pietre de trăsnet". - 79. Meteoriţi şi betili. - 80. Epifanii şi simbolisme litice. - 81. Piatra sacră, omphalos, "Centrul Lumii". - 82. Semne şi forme. - Bibliografie.

CAPITOLUL VII.
Pământul, femeia şi fecunditatea ... 252

83. Glia-Mamă. - 84. Cuplul primordial Cer-Pământ. - 85. Structura hierofaniilor telurice. - 86. Maternitate htoniană. - 87. Descendenţă telurică. - 88. Regenerare. - 89. Homo-Humus. - 90. Solidaritate cosmobiologică. - 91. Glia şi femeia. - 92. Femeia şi agricultura. - 93. Femeia şi brazda. - 94. Sinteză. - Bibliografie.

CAPITOLUL VIII.
Vegetaţia. Simboluri şi rituri ale reînnoirii ... 277

95. încercare de clasificare. - 96. Arborele sacru. - 97. Arbore-microcosmos. - 98. Arborele-sălaş al divinităţii. - 99. Arborele Cosmic. - 100. ,Arborele răsturnat". - 101. Yggdrasil. - 102. Epifanii vegetale. - 103. Marile-Zeiţe şi vegetaţia. - 104. Simbolism iconografic. - 105. Marea-Zeiţă - Arborele Vieţii. - 106. Pomul cunoaşterii. - 107. Paznicii Pomului Vieţii. - 108. Monştri si grifoni. - 109. Pomul şi Crucea. - 110. întinerire şi nemurire. - 111. Arhetipul plantelor de leac. - 112. Arborele-Axis Mundi. - 113. Descendenţa mitică pornind de la o specie vegetală. - 114. Transformarea în plante. - 115. Relaţii om-plantă. - 116. Arborele regenerator. - 117. Căsătoria arborilor. - 118. .Arborele de Mai". - 119. "Regele" şi "Regina". - 120. Sexualitate şi vegetaţie. - 121. Reprezentanţi ai vegetaţiei. - 122. Lupte rituale. - 123. Simbolism cosmic. - 124. Sinteză. - Bibliografie.

CAPITOLUL IX.
Agricultura şi cultele fertilităţii ... 339

125. Rituri agrare. - 126. Femeie, sexualitate, agricultură. - 127. Ofrande agrare. - 128. "Puterea" recoltei. - 129. Personificări mitice. - 130. Sacrificii omeneşti. - 131. Sacrificii omeneşti la azteci şi la populaţia khond. - 132. Sacrificiu şi regenerare. - 133. Ritualuri finale. - 134. Morţii şi seminţele. - 135. Divinităţi agrare şi funerare. - 136. Sexualitate şi fecunditate agrară. - 137. Funcţia rituală a orgiei. - 138. Orgie şi reintegrare. - 139. Mistică agrară şi soteriologie. - Stadiul problemelor şi bibliografie.

CAPITOLUL X.
Spaţiul sacru: templu, palat, "centrul lumii" ... 374

140. Hierofanii şi repetiţie. - 141. Consacrarea spaţiului. - 142. "Construcţia" spaţiului sacru. - 143. "Centrul Lumii". - 144. Modele cosmice şi rituri ale construcţiei. - 145. Simbolismul "Centrului". - 146. "Nostalgia Paradisului". - Bibliografie.

CAPITOLUL XI.
Timpul sacru şi mitul veşnicului reînceput ... 394

147. Eterogenitatea timpului. - 148. Solidaritate şi contiguitate a timpurilor hierofanice. - 149. Periodicitate - prezent etern. - 150. Restaurarea timpului mitic. - 151. Repetiţie nonperiodică. - 152. Regenerarea timpului. - 153. Repetarea anuală a cosmogoniei. - 154. Repetarea contingenţă a cosmogoniei. - 155. Regenerarea totală. - Bibliografie.

CAPITOLUL XII.
Morfologia şi funcţia miturilor ... 415

156. Miturile cosmogonice - mituri exemplare. - 157. Oul cosmogonic. - 158. Ce revelează miturile. - 159. Coincidentia oppositorum - model mitic. - 160. Mitul androginiei divine. - 161. Mitul androginiei umane. - 162. Mituri de reînnoire, de construcţie, de iniţiere etc. - 163. Structura unui mit: Varuna şi Vrtra. - 164. Mit -"istorie exemplară". - 165. Degradarea miturilor. - Bibliografie.

CAPITOLUL XIII.
Structura simbolurilor ... 442

166. Pietre simbolice. - 167. Degradarea simbolurilor. - 168. Infantilism. - 169. Simboluri şi hierofanii. - 170. Coerenţa simbolurilor. - 171. Funcţia simbolurilor. - 172. Logica simbolurilor. - Bibliografie.

Concluzii 465


Autor: Mircea Eliade

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs!

scrie o recenzie