MEMOMED 2017 + Ghid farmacoterapic alopat si homeopat, Editia 23 - 2 VOLUME

TREI ÎNTÂLNIRI CU CONSTANTIN NOICA

TREI ÎNTÂLNIRI CU CONSTANTIN NOICA
Preț: 25,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2011
Pagini: 198
Format: 13x20
Categoria: Memorii/Jurnal

DESCRIERE

Trei sunt momentele întâlnirii, din deceniile ultime, care, prin concretul lor devin definibile, ca şocuri ce le încerc printr-o imagine reversă... Toate în acelaşi spaţiu geografic şi restrâns la dimensiunile de interior spiritual. Simbolice prin ce a fost Constantin Noica atunci, totodată acolo-i şi sfârşitul: o bibliotecă şi un birou în burg; o cameră (mai mult o cămară) într-o clădire la Păltiniş, în muntele cu brazi; în final considerată „Vila Noica”, mai real, o restrânsă aşezare ospitalieră celor care veneau la un mare învăţat iubitor de liniştea naturii, de pacea în satele din jur, de oamenii ca brazii muntelui, de idei, de cunoaştere nelimitată...

Teodor Tanco


Nu e puţin lucru să trăieşti prezentul, retrăindu-l – în mod simultan – ca fiind, deja, un fel de viitor anterior. E ceea ce ne propune Teodor Tanco în această carte: un cuplaj în timp, dincolo de timp, între câteva crâmpeie de viaţă trăite şi consemnate în prezenţa lui Constantin Noica şi, respectiv, returul în timp, dincolo de timp, a unui trecut care, în mod retroactiv, s-a dovedit a fi unul fondator pentru cultura română de azi. E uimitor să constaţi cât de mulţi oameni – mai mult sau mai puţin anonimi – au gravitat în jurul acestui filosof retras în liniştea muntelui, cât de multe dintre proiectele sale au devenit, cu timpul, şi proiectele lor. Autenticitatea lui Constantin Noica i-a revelat şi, deci, restituit pe ei, lor înşişi. Nu timpul, ci destinul – acela al omului de Spirit – e cel ce reglează, în mod afin, impresiile (prezentul) şi amintirile noastre (trecutul).

Virgil Ciomoş

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.024 sec