Val si Cetatea Sufletelor

Era o zi caldă de la începutul lui septembrie. Nori mari şi albi rătăceau pe cerul albastru, purtaţi de vânt. Val intră plin de voioşie în pădure și hoinări vreme îndelungată pe cărarea moale aşternută cu cetină, la umbra verde și adâncă a frunzișului, privind la răstimpuri trunchiurile groase ale copacilor, de pe care se prelingea, aurie, rășina.

 

Colindă astfel fără ţintă, cântând şi fluierând, până ce se împiedică din nebăgare de seamă de o buturugă aflată de-a curmezi şul potecii.

 

― Te rog să fii mai atent, era să mă calci pe lăbuţă, rosti buturuga cu glas somnoros. Val tresări uimit şi se dădu un pas înapoi.

 

Ce fel de buturugă era aceea care vorbea şi se lăuda că are lăbuţe? Băiatul se frecă la ochi şi privi din nou buturuga.

 

Aceasta se mişcă uşurel spre el.

 

― Nu te teme, nu muşc. Broaştele-ţestoase nu au obiceiul să muşte copiii.

 

― O broască-ţestoasă? șopti Val, apropiindu-se. De aproape se vedeau limpede plăcile carapacei, dure şi mari cât nişte farfurii, precum şi capul cenuşiu, bălţat cu pete galbene al straniei făpturi.

 

― O broască-ţestoasă vorbitoare? adăugă el, mai mult uluit decât speriat.

 

― Nu trebuie să te miri atât. E drept că suntem un soi rar și nu ne arătăm oricui, dar din când în când se-ntâmplă să ne lăsăm descoperite.

 

Pe tine te-am mai văzut pe-aici și te cunosc, eşti Val. Mai toate animalele din pădure te știu și se bucură când te zăresc. Ai inimă bună...

 

 

 

Capitolul I

La drum!

 

Capitolul II

Ela. Thurb. Puterea poveştilor

 

Capitolul III

În labirint

 

Capitolul IV

Oraşul schimbător

 

Capitolul V

Târgusorul pe roţi

 

Capitolul VI

O

 

Capitolul VII

Pădurea tăcerilor