Viata si invataturile Sfantului Teodor de la Sanaxar

DESCRIERE
Înaintea Optinei a fost Sanaxarul.
În Biserica Rusă a secolului al XVIII-lea, sărăcite şi înjosite de dispreţul şi opresiunea elitelor luministe, mănăstirile ajunseseră cuiburi ale unui formalism lipsit de suflarea vie a Duhului Sfânt: dar în acest întuneric al decăderii şi al uitării, străvechea predanie a stăreţiei învie printr-un şir de oameni trimişi de la Dumnezeu, între care cel mai tainic şi mai uimitor este, poate, Cuviosul Teodor de la Sanaxar.
La numai 25 de ani, mândrul aristocrat dintr-un regiment de elită al gărzii împărăteşti fuge în codrii din nordul Rusiei, unde trăieşte singur, ani de zile, în pustnicie. Ce fiinţe cereşti l-au îndrumat în nevoinţa lui mai presus de fire? Aceasta rămâne o taină dumnezeiască; un singur lucru ştim: că din pustie a ieşit, fără să aibă încă tunderea în monahism, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos (Efes. 4, 13).
Cartea de faţă vă înfăţişează, pentru prima oară în limba română, viaţa şi poveţele acestui „învăţat de Dumnezeu”, care alături de Nazarie de la Valaam, de Vasilisc şi de ucenicii Cuviosului Paisie Velicikovski este unul dintre cei prin care Dumnezeu a lucrat miraculoasa renaştere a stăreţiei ruse, ajunse la apogeu în vremea de înflorire a Optinei.
CUPRINS:
Viata Sfantului Teodor de la Sanaxar
Scurte invataturi ale Sfantului Teodor de la Sanaxar
Cateva scurte impreuna-vorbiri ale Sfantului Teodor cu surorile de manastire
Povetele Sfantului Teodor de la Sanaxar

Telefon
-Mobil: 0726600329
RECENZII